Poate fi obligat un copil să-și iubească părintele vitreg?

"Sunt bunica unei fetițe de șase ani și trei luni. Exact în această lună, pe 27, se fac doi ani de când nora mea și mama copilului s-a prăpădit, iar nepoțica suferă și acum ca un câine. Problema care m-a adus la dumneavoastră e că fiul meu s-a însurat recent, iar micuța nu o suportă pe actuala lui nevastă. Degeaba îi spunem toți că e o femeie bună - și chiar așa este!, că o s-o iubească la fel ca mama ei,  că o să aibă grijă de ea, nu se poate apropia de femeie. Fiul meu e mai aspru, lucrează în armată, a cam luat-o militărește, chiar dacă e fetiță, doar-doar s-o da pe brază. M-am mutat și eu la ei, dar copilul mă pune pe mine s-o dau afară din casă pe… vitrega, așa îi spune. Am luat-o și cu frumosul, tot urât se poartă cu femeia asta, care nu are alți copii și arată că ține la ea. Ne poate sfătui psihologul cum s-o scoatem la capăt?".

Fără doar și poate, pierderea mamei este un moment extrem de traumatizant pentru orice copil, care lasă urme sufletești adânci, pentru toată viața. Însă, atâta vreme cât orice copil, biologic sau nu, merită toate eforturile din lume pentru a fi ajutat să depășească un moment greu, psihologul Alina Pandrea precizează că fără tact și răbdare, situațiile atât de sensibile mai tare se pot complica. Iar una dintre atitudinile care pot înrăutăți și mai mult relațiile cu mama vitregă este forțarea lucrurilor. Așadar, în niciun caz să nu se pornească de la premiza că un copil poate fi obligat să iubească, dintr-odată, pe cineva care i-a luat locul mamei sale, căci el se va îndepărta și mai mult de noul personaj din viața sa. Foarte rare sunt cazurile când lucrurile decurg mai bine când copilul este mărișor. În general, cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai ușor ca el să accepte un nou părinte.

Psihologul ne-a mai spus că, în majoritatea cazurilor, un copil care se trezește cu un părinte vitreg are nevoie de foarte mult timp pentru cicatrizarea rănilor provocate și de un divorț, darămite de moartea părintelui drag! Nu degeaba se spune că relația dintre un copil și părintele său vitreg este, de regulă, foarte dificilă pentru ambele… tabere. Cât privește mama vitregă, până și în poveștile copilăriei este personajul negativ. 

Cum atitudinea este foarte importantă, o femeie care își asumă un asemenea rol trebuie să fie extrem de răbdătoare, calmă, neobosită în a-i dovedi copilului că îl iubește și că va aștepta, oricât de mult ar trebui, ca și el să se convingă singur de acest lucru. Un copil mic, de exemplu, trebuie luat la cumpărături de părintele vitreg, trebuie întrebat de dimineață cum ar vrea să-și petreacă ziua (ca să nu aibă senzația că i se impune ceva), e bine să fie condus și luat de la școală când este posibil, ajutat cu delicatețe când se îmbracă, să-și facă patul, la masă, la joacă, dar fără a deveni prea insistentă.

Având în vedere că orice reproș al copilului ascunde o nevoie emoțională, atât mama vitregă, cât și restul familiei trebuie să fie foarte atenți la nemulțumirile exprimate de micuț. Pentru ca apoi să încerce să-i rezolve acele nevoi. Cât privește atitudinea tatălui, în niciun caz cea militărească nu va asigura succesul, chiar dacă este băiețel. Dimpotrivă, copilul trebuie lăsat să-și manifeste supremația în fața lui, iar tatăl să petreacă mai mult timp de calitate cu el. Astfel, copilul va înțelege că noua parteneră a tatălui este pe locul doi, și nu el. După o perioadă, oricât de tumultuoasă, dacă este ținut aproape, indiferent cât de rebelă i-ar fi atitudinea, copilul va înțelege că este iubit cu adevărat. Iar dacă, în ciuda eforturilor, copilul își va respinge, în continuare, mama vitregă, atunci întreaga familie are nevoie de consiliere psihologică.