Plicul "nenorocit" de nuntă i-a despărțit!

1970
Plicul
La români a devenit tradiție ca proaspătul cuplu să sfârșească noaptea nunții în foșnetul banilor primiți ca dar de nuntă, numărați la lumina zorilor. Există și tineri care fac eforturi disperate să schimbe mentalitatea plicului
cu bani, însă, din păcate, îndrăzneala lor are efecte de bumerang.

Cu alte cuvinte, în România, cashul e de bază. Mulți știu că și la ora actuală, sunt zone din țară unde mai dăinuie obiceiul ca în noaptea nunții, mirii să treacă de la masă la masă, cu un coșuleț în mână, pentru... a recolta cash-ul, unul din lăutari anunțând apoi, la microfon, fiecare sumă, iar la sfârșitul petrecerii, toată lumea trebuie să fie informată care este valoarea totală a darului de nuntă.
Cu ceva ani în urmă, lumea bună a considerat jenant acest obicei, motiv pentru care s-a introdus sistemul plicului de nuntă, pe care fiecare invitat îl găsește pe masă, iar la plecare, îl depune într-o căsuță simbolică, așezată ostentativ în fața mesei mirilor.

"Dacă a venit cu fițe americane, să-și ia american!"
Mary Cirobea are 34 de ani și s-a întors recent din Statele Unite ale Americii, unde are o soră și câteva rude apropiate, pentru că urma să facă nunta în luna mai a acestui an. Sunt multe "metehnele americănești" care i-au atras atenția în cei doi ani cât a stat acolo, însă, de de-parte, cel mai tare a impresionat-o faptul că, la americani, nunta nu este privită ca o afacere, cum e pe la noi. Purtat-o la multe nunți, iar faza cu strigarea darului, ulterior, cu introducerea plicului cu bani în căsuța de rigoare a perceput-o ca pe ceva extrem de jenant. Mereu le-a spus părinților că la nunta ei nu se va întâmpla așa ceva: "Le-am povestit și părinților, și socrilor, cum e obiceiul la americani în privința darului de nuntă. Și acolo tinerii sunt ajutați să pornească mai ușor în viața de cuplu, dar totul este foarte elegant. Sunt convinsă că multă lume știe că acolo se poartă cadourile pentru viitorii miri, care tot bani costă, nu? Totul e organizat ca la carte, există o listă de cadouri pe care și le doresc mirii și despre care se informează toți invitații, așa că n-ai să vezi că se vor aduna mai multe obiecte de același fel. În general, nu se fac nunți cu sute de invitați, ca la noi. Exact asta am vrut și eu, o petrecere restrânsă pentru sufletul nostru, iar logodnicul meu, acum fostul, pentru că deja ne-am despărțit, a fost de acord cu ideea, sau cel puțin nu s-a împotrivit. Părinții mei erau oarecum pregătiți de mine, în schimb, socrii nici nu vor să audă de așa ceva. O țin una și bună că așa cum ei au mers la sute de nunți cu plicul, așa trebuie să primească și băiatul lor și punct. Când au văzut că nu renunț, m-au jignit și i-au spus băiatului lor că dacă îmi put obiceiurile românești și am venit cu fițe americane, să-mi iau un american! A fost o ceartă urâtă de tot. Problema e că am rămas singură în fața tuturor, nici măcar părinții mei nu m-au susținut până la capăt. În concluzie, acest nenorocit de plic ne-a despărțit. Mă voi întoarce în America, dar faza asta m-a marcat serios".

Obicei de succes în Occident
Tânăra ne-a mărturisit că nu poate înțelege de ce în Occident funcționează atât de bine practica listei de cadouri, iar la români e așa de greu să se schimbe mentalitatea plicului cu bani? Mai mult, nu înțelege de ce persistă obiceiul nunților cu sute de invitați, cu atât mai mult cu cât trăim vremuri de criză, iar mulți ajung să se împrumute, ca să poată întoarce darul? Ea continuă să-și dorească o nuntă restrânsă, la care să invite rudele cele mai apropiate și prietenii, iar evenimentul să fie unul de suflet, nicidecum mercantil. Din păcate, se luptă cu morile de vânt…

Încercări timide și în România
Am aflat că, recent, și în țara noastră au fost lansate câteva site-uri pe internet, aparținând unor firme care organizează evenimente și după modelul american. Din păcate, managerul unei astfel de firme ne-a explicat că românii continuă să ră-mână fideli obiceiului de a oferi cadouri în bani, nepărând deschiși la registrele de nuntă: "Am discutat cu câteva cupluri, au recunoscut că obi-ceiul plicului e de toată jena, dar la fel de jenant li se pare să le... co-mande invitaților vrem să ne cumpărați cutare și cutare obiect. Totuși, noi sperăm că, ușor-ușor, vom reuși să convingem măcar cuplurile mai neconvenționale, care prețuiesc mai mult amintirile decât plicul cu bani, să adere la acest elegant sistem. Se pot oferi și vacanțe exotice și tot felul de alte lucruri mai de suflet".
Reprezentanta firmei ne-a mai spus că în Statele Unite, dar și în Europa de Vest, multe magazine oferă asemenea registre de nuntă și speră că această strategie va prinde, în cele din urmă, și la noi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.675 secunde