Veterinarul pe recepție

Pechinezii, mofturoși la mâncare?

531
Pechinezii, mofturoși la mâncare? - decepechinezii-1404646270.jpg

Articole de la același autor

"Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap că un câine pechinez e așa de mofturos la mâncare. Îi dau ficat, mi s-a spus că le place, dar refuză. Nici mâncare la conservă nu vrea. Cum să-l hrănesc ca să nu-l îmbolnăvesc? Rog medicul să mă sfătuiască. Vă mulțumesc, Smaranda Ion".

v v v

Într-adevăr, ne-a confirmat și medicul veterinar Gheorghiță Mureșanu, câinii din rasa Pechinez fac multe mofturi când vine vorba de mâncare. Veterinarul recomandă să se încerce diferite combinații ale preparatelor care se găsesc în comerț cu alimente preparate în casă, îndeosebi mâncăruri pe bază de curcan, ficat, legume, care s-ar părea că le plac. Iar dacă reușiți combinația pe care și cățelul a acceptat-o cu plăcere, sfatul veterinarului este să se prepare cantitatea care i-ar putea asigura hrana pe parcursul unei săptămâni întregi, din care să primească, în fiecare zi, porția.

Iar cei care doresc să fie siguri că simpaticele patrupede primesc necesarul de vitamine și minerale, pot să le introducă în alimentație și hrană uscată pentru câini, chiar dacă există percepția că acești câini, din cauza dinților micuți, nu vor putea mesteca așa cum trebuie granulele din hrana uscată. Cât privește mâncarea de câini la conservă, medicul precizează că pechinezii nu se dau în vânt după așa ceva. Dacă problemele persistă, pentru a evita experimentele care i-ar putea face rău câinelui, ar trebui consultat un veterinar. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3143 secunde