Obligat de soție să postească drastic

1000
Obligat de soție să postească drastic - 5811f7fa640a89f9cd36db13e97ab458.jpg
Din cauza unor necazuri în familie, deși este bolnav, un bărbat este obligat de soție să postească potrivit regulilor bisericești. Persoanele care au probleme de sănătate pot posti, însă numai cu asentimentul medicului.

Postul Paștelui (denumit și "Postul Mare" sau "Al patruzecimii") este cel mai sever și mai lung din calendarul creștin-ortodox și durează șapte săptămâni, având două zile când este permis să se mănânce pește: de Buna Vestire și de Florii. Regulile biseri-cești arată cum trebuie să postească un bun creștin: astfel, luni și marți din prima săptămână a postului, toată Săptămâna Patimilor și, în mod special, Vinerea Mare se ține post negru, iar în rest este interzisă alimentația cu orice proteine animale. Chiar și așa, de la această tradiție fac însă abstracție copiii, femeile gravide, bătrânii, bolnavii, cei care lucrează în mediu toxic, militarii în termen.
Cu toate că are… derogare de la post, întrucât lucrează în mediu toxic și are probleme digestive cronice, un bărbat, care ne-a rugat să-i asigurăm anonimatul ("n-am nimic de ascuns, dar o să facă toți mișto de mine că sunt sub papucul nevestei, și nici un bărbat nu vrea așa ceva!"), a simțit nevoia să atragă atenția că, sub niciun motiv, credincioșii nu trebuie să amestece lucrurile, cu atât mai mult cu cât însăși biserica are înțelegere față de persoanele cu probleme: "Suntem într-o situație foarte grea, o înțeleg foarte bine și pe soția mea. Avem un singur copil, și el bolnav. Din disperare, am dat-o pe credință, facem tot ce se poate și medical, iar rezultatele bune au început să se vadă. De vreo trei ani, am început să țin toate posturile așa cum spun regulile bisericești, post drastic. Problema e că firma unde lucram a făcut restructurări, iar eu am găsit un alt loc de muncă, unde e mediu toxic și dacă nu beau un litru de lapte pe zi, e de rău, pentru că am și probleme cu stomacul. Soția mea spune că dacă nu țin postul ăsta, o să aibă de suferit copilul. Vreau să dați un semnal în ziar, pentru că am auzit și alte cazuri de acest fel, că nicio religie din lume nu obligă pe nimeni să țină post, mai ales pe bolnavi! Sper că soția mea o să-și dea seama că greșește".

Postul este și sufletesc, nu doar trupesc
Potrivit preotului paroh Vasile Vasile, de la Parohia Cuvioasa Sfânta Parascheva din Năvodari, oamenii sunt preocupați de cele trecătoare, pământești, de grijile cotidiene, iar postul este o perioadă optimă pentru refugiul în cele duhovnicești: rugăciunea, pocăința, metaniile, citirea duhovnicească. Referitor la bolnavi sau la cei scutiți de post din alte motive (lehuze, copiii până la șase ani, gravidele, cei care lucrează în mediu toxic etc.), și aceștia au ocazia să-și facă datoria de buni creștini, iar pentru asta va trebui să-și intensifice preocupările pentru cele spirituale, pentru a simți, la rândul lor, că sunt în timpul postului.

Asentimentul medicului, decisiv
Pe de altă parte, medicul Marin Smarandache ne-a explicat că aspectele pro și contra postului îndelungat trebuie să fie luate în calcul și de cei care, din dorința de a fi buni creștini, uită că suferă de diverse boli și ignoră, cu bună știință, că lipsirea organismului, mai ales de apă, poate avea consecințe catastrofale asupra sănătății. De asemenea, atrage atenția că orice post, mai ales cel negru, nu poate fi ținut fără asentimentul medicului, el fiind interzis categoric persoanelor care suferă de diabet, boli ale ficatului, boli metabolice, bulimie sau anorexie. Un diabetic, de exemplu, dacă nu respectă cu strictețe regimul alimentar recomandat de medicul specialist, poate intra în comă diabetică!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 12 Aprilie 2011
Stire din Economie : 100.000 de miei pentru constănțeni
Sâmbătă, 02 Aprilie 2011
Stire din Diverse : Prima strigare pentru vacanța de Paște
Miercuri, 31 Martie 2010
Stire din Social : Înghesuială mare la miei
Pagina a fost generata in 0.9086 secunde