"Numai niște legi sucite le bagă fițe-n cap!"

786
1

Articole de la același autor

În loc să-și vadă de școală, o copilă de 12 ani își amenință părinții că pleacă la mănăstire dacă nu-i dau bani să-și schimbe numele din cauza căruia este ridiculizată de colegi.

Potrivit legislației, se poate scăpa de numele nedorit în circa 3 luni de zile.

Ne plac sau nu ne plac numele de botez sau de familie, dacă nu sunt indecente, ridicole, trebuie să le purtăm toată viața. Este adevărat că legislația permite schimbarea, atât a numelui de familie, cât și a prenumelui, însă numai în anumite condiții și nu ca pe un moft. Nu de alta, dar în lipsa unor restricții, există riscul ca schimbarea numelor să devină sport național, pornind și de la faptul că foarte mulți oameni se declară nemulțumiți de prenumele alese de nași sau de părinți. Pe de altă parte, nimeni nu e condamnat pe viață să poarte un nume ciudat, ridicol, care îl supune ironiilor la tot pasul. În această idee este posibilă schimbarea numelor ciudate pe cale administrativă, evident, contra unor costuri.

Generația actuală, favorizată

Pentru a se evita asemenea situații, Rodica Crăciun, șefa Serviciului de Stare Civilă Constanța, face precizarea că legislația actuală interzice înregistrarea la naștere a prenumelor indecente, ridicole, de natură să afecteze interesele copilului. Cât privește numele de familie, de regulă, acesta se moștenește din tată-n fiu, fie că ne place, fie că nu, cam aceasta este uzanța la ro-mâni.

Cerc vicios

Așadar, puteți scăpa de numele care nu vă plac, în maximum trei luni de zile, dar asta nu înseamnă că, de exemplu, puteți renunța la prenumele Maria pentru că vă place mai mult Irina, sau, potrivit cazului ce-l vom prezenta în continuare, la Grațiela (care nu intră în categoria numelor ciudate).

"Ideea asta cu schimbarea numelui – o cheamă Grațiela, i-a venit fetei mele după ce, prin iarnă, a văzut la televizor tot tam-tamul cu fetița din București care a fugit de acasă la o mănăstire, fără știrea părinților. I-a intrat în cap că dacă face și ea așa, toată țara o să fie pe jar, iar eu o să-i schimb numele. Grațiela nu e un nume frumos? Problema e că e mai plinuță, iar copiii râd mereu de ea, spun că pentru numele ăsta, trebuie să arate ca un fotomodel. La vârsta asta, să gândești așa, e cam grav! Dacă e să fim cinstiți, copiii pot să facă bancuri la orice nume. Pe mine mă cheamă Maria și din Sfânta Filofteia nu mă scoteau la școală… De când a aflat că se poate schim-ba numele, o ținem tot într-un scandal! Numai niște legi sucite le bagă fițe-n cap! Plus că n-am eu bani de mofturile ei!".

Se poate adăuga al doilea prenume

Șefa Stării Civile ne-a spus că pentru situația de față există va-rianta ca la prenumele actual să mai fie adăugat unul nou: "Grațiela este un nume frumos, nici vorbă să intre în categoria celor ciudate sau ridicole, pentru a fi schimbat conform legii. Dacă însă fetiței nu îi place, are posibilitatea să-și adauge la actualul prenume încă unul, cu acordul părinților".

Regim special pentru minori

Dacă persoanele trecute de 18 ani își pot schimba numele sau prenumele, în condițiile legii, fără să aibă nevoie de acordul părinților, la minori, lucrurile nu stau deloc așa. Astfel, pentru copiii cu vârsta până în 14 ani, părinții sunt cei care vor depune cererea de schimbare a numelor, însoțiți și de minori, iar la 14 ani, părinții au nevoie și de acordul minorilor în privința noilor nume.

Demers costisitor

Cei care purced la un asemenea demers trebuie să știe că au de plătit următoarele taxe: 400 lei taxa la Consiliul Județean; pentru publicarea în Monitorul Oficial: 8 lei cererea la Starea Civilă; 28 lei taxa de publicare și expediție plic la MO; 8 lei cererea de schimbare de nume; 15 lei taxa la Consiliul Județean pentru dispoziția de schimbare de nume. Apoi, în funcție de numărul certificatelor de stare civilă deținute: 15 lei/65 lei + 23 lei taxa de urgentare; 15 lei operare dispoziție de schimbare de nume + 23 lei urgența. Ceea ce ar însemna peste 500 de lei, plus eventualele taxe de urgență. 

Comentează știrea

Conu Iancu
26 mai 2014
He , he , he !

La jidani tot asa de intortocheata este procedura ? Nu as crede odata ce perciunatii au si nume Romanesti si nume de talmudisti ! "Ani de zile" , "luni de zile" , nu este pleonasm ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.287 secunde