Nu vă mai certați din fleacuri, măcar în week-end!

1234
Nu vă mai certați din fleacuri, măcar în week-end! - 2b98432e352ff74569b81099dd5ee246.jpg

Articole de la același autor

Potrivit unui studiu recent, părinții și copiii au parte, în medie, de trei certuri pe zi, tonul celor mai mult neînțelegeri fiind dat de mame. În timp ce femeile sunt cele mai predispuse la a trânti uși în timpul ciondănelilor, bărbații preferă să iasă la o plimbare lungă cu mașina.

Psihologii au ajuns la concluzia că o sursă inepuizabilă de certuri în cuplu sau în familie o reprezintă motivele percepute drept cele mai banale, chiar copilărești. Tocmai de aceea apreciază că orice cuplu, orice familie nu trebuie să facă eforturi supraomenești pentru a o lăsa mai moale cu răbufnirile măcar un week-end, perioadă în care bateriile trebuie reîncărcate, nicidecum descărcate până la refuz.
"Soțul meu, cu 12 ani mai în vârstă ca mine, are un fel de a fi, nu știi când glumește și când vorbește serios. Eu nu suport chestiile astea. Am ajuns să ne certăm tot timpul din nimic. În cursul săptămânii, mai e cum mai e, dar în week-end, mă autodistrug de la glumele lui proaste. El nu pare deranjat deloc de asta, aruncă nepăsător cu vorbele. Problema e la mine, care am ajuns să mă înstrăinez de el fără un motiv adevărat. Eu știu că în orice cuplu există certuri, dar să te iei așa, din chestii de doi bani, nu e în regulă! Mai ales în week-end, când avem și noi mai mult timp, în loc să ne relaxăm, ne împungem aiurea!". (Ana, 29 ani).
Când ciondănelile pornesc de la lucruri neînsemnate, banale, psihologii recomandă partenerilor să ia, totuși, lucrurile în serios, să discute și să facă, fiecare, eforturi pentru a înlătura copilăriile. Nu de alta, dar atunci când certuri, aparent fără o bază reală, devin o practică, înstrăinarea își poate arăta oricând colții.

Motive banale de ceartă
Când unul dintre parteneri nu se dezlipește de calculator se lasă cu scântei. Ciondănelile sunt inevitabile și atunci când cheile dispar, zilnic, de la locul lor, când șosetele sau prosoapele aterizează oriunde, numai la locul potrivit nu, când partenerii nu cad de acord asupra unei achiziții pentru casă, când au concepții și păreri… paralele, dar nu sunt dispuși la niciun compromis. Mai pe șleau spus, atunci când ni se urăște cu binele și musai căutăm motive de ceartă, peste care, din păcate, nu trecem chiar cu zâmbetul pe buze.
Pentru a nu face loc răbufnelilor gratuite, psihologii recomandă ca măcar în week-end să vă oferiți câteva ore de relaxare, să vă dezvoltați hobby-urile pe care nu ați apucat să le practicați, să vă ajutați unul pe altul la gătit, să dansați prin casă. Mulți se ceartă doar din încercarea de a-l determina pe celălalt să facă așa cum vrea el, să aleagă așa cum alege el, cu alte cuvinte, îl obligă să nu aibă altă opinie.
Încetați să vă comportați ca la grădiniță! - este recomandarea psihologilor, pentru că fiecare are gusturile, alegerile, preferințele și aspirațiile lui. În niciun caz, dacă nu vă plac întotdeauna aceleași lucruri, înseamnă că aveți o problemă cu celălalt și singura soluție este să vă ciondăniți! Astfel de situații pot fi depășite analizându-vă relația, comunicând și acceptându-vă așa cum sunteți. Indiferent dacă motivele de ceartă sunt copilărești sau grave, comunicarea rămâne esențială, studiile arătând că 90 la sută dintre cupluri se destramă exact din cauza lipsei de comunicare. Și când este mai mult timp pentru o comunicare sinceră dacă nu în week-end?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 Martie 2010
Stire din Cetățenești : Nu-i uitați pe străbunici!
Pagina a fost generata in 1.0796 secunde