"Nazuri și istericale, asta îmi servește monstrulețul meu la orice cadou!"

Ca părinte, nu poate să-i refuze copilului nimic din ceea ce își dorește. Mai mult, încă din primele zile de viață, nu a suportat pe lângă… puiul său decât "jucării de firmă, neapărat scumpe, și totul din orgoliu". Acum copilul are cinci ani și niciun cadou nu-l mulțumește.

Indiscutabil, Crăciunul este o ocazie specială pentru a face cadouri celor dragi și, în mod special copiilor. De cele mai multe ori, însă, jucăriile sunt alese nu neapărat în funcție de vârstă sau abilitățile copilului, ci mai degrabă pentru a satisface orgoliul părin-ților, care optează pentru cadouri cât mai scumpe, fie și în vremuri de criză și, paradoxal, fără… să-i dea banii afară din casă. Chiar și așa, însă, mulți copii nu le apreciază.
"Se spune că ai copiii după cum îi educi și mi-am dat seama că nu e o exagerare, cam târziu, ce-i drept. Am avut multe clinciuri cu socrii și părinții din cauza asta, dar nu mi-a păsat. Totul pornește de la orgoliul soțului meu, care vrea să demonstreze că el n-are probleme cu banii. Câștigăm bine, e adevărat, dar e criză și ar trebui să fim mai cumpătați. Problema e că m-am învățat și eu așa. Ușor-ușor, copilul nostru a ajuns o alintătură maximă și profită. E deja măricel, la cinci ani te vinde și te cumpără. Cele mai mari nazuri le face când îi dăm cadouri. De fapt, cuvântul cadou e o exagerare, pentru că el primește mai tot timpul câte ceva și cred că nu mai are noțiunea de cadou. Din miile de situații, o să dau numai un exemplu: pe 19 noiembrie a fost ziua lui și i-am cumpărat o mașinuță, vorba vine mașinuță, că abia a încăput pe ușă. Altă culoare decât gri nu am găsit, clar, nu i-a plăcut, și nici nu a trecut o oră că a și început s-o lovească cu ciocanul de șnițele. Știm că noi suntem vinovați și avem obligația să reparăm ce am stricat. Citim ziarul Cuget Liber și ne-am gândit că prin această rubrică, un psiholog de copii ar fi cel mai în măsură să ne ajute cu sfaturi. Nazuri și istericale, asta îmi servește monstrulețul meu la orice cadou, iar eu nu mai suport așa ceva, chiar dacă soțul nu e deloc deranjat de situație. Vă mulțumesc anticipat și vă doresc sărbători fericite! Lucreția B., 36 ani, din Mangalia!"
v v v
Ca specialist pe probleme de educație, psihologul Speranța Băcana este de părere că oricât de mult ne-am iubi copilul, suntem siliți să admitem că este o creatură mică, nesocializată. Excesiv de pretențios, copilul nu concepe nicio amânare în satisfacerea impulsurilor sale. Este mereu nerăbdător, caută plăcerea, însă rămâne dependent total de persoanele mature din jurul său. "Niciodată nu ia în consi-derare confortul sau bunăstarea altora, nu poate tolera nicio frustrare, nicio rivalitate" ne-a mai spus psihologul, care atrage atenția că din punctul de vedere al copilului, mama, familia, toți cei din jur trebuie să se dedice satisfacerii imediate a capriciilor sale, însă cu respectarea unor limite, pe care trebuie musai să le accepte.
Face și câteva recomandări în acest sens: l Este ideală includerea copiilor de la vârsta de trei ani în sus în cât mai multe activități și programe, pentru a le diversifica sfera opțiunilor și a le oferi informații asupra modului de a-și petrece timpul liber, de a se recrea și învăța în același timp, în afara cadrului oferit de grădiniță l Nu este nevoie să-i cumpărăm jucăria cea mai frumoasă pentru a-i dovedi cât de mult îl iubim sau imediat ce el își exprimă dorința de a avea o anume jucărie l Amânarea satisfacerii unei anume dorințe atunci când el și-o exprimă este un pas în educarea motivației copilului mic, dar ea trebuie înțeleasă de copil nu ca o frustrare, așa cum inițial o percepe, ci ca o dorință a părintelui de a-l face mai rațional în raportul său cu lumea înconjurătoare l Stabilirea unui program de educare motivațională se poate face de la vârsta de trei-patru ani, când copilul începe să înțeleagă că raporturile lui cu lumea depind și de modul în care el reușește să-și înfrâneze anumite dorințe induse de sursele de informare, altele decât cele ale propriei familii l Vizita la psiholog, alături de medicul de familie, ar trebui să devină o practică la îndemâna oricărei familii de români, nu doar a celor care își pot permite.