Și-ar dori ca minorul să nu fie implicat în procesul de divorț

943
Și-ar dori ca minorul să nu fie implicat în procesul de divorț - ae8bdbac023f541ce9142fdba96989d7.jpg

Articole de la același autor

Potrivit legii, dacă minorul are zece ani împliniți, va trebui să-i spună judecătorului cărui părinte și-ar dori să fie încredințat spre creștere și educare.

În majoritatea cazurilor, decizia de a divorța de cel alături de care ai trăit mai mulți sau mai puțini ani nu este deloc ușoară, mai ales atunci când există și copii. Dimpotrivă, după decesul partenerului, divorțul este al doilea pe lista celor mai grele traume din viața unui om.
Deși conștientizează că relația pe care o are cu soțul său este demult compromisă, în adâncul inimii ei, Iolanda M. (37 ani), regretă... bucata de viață irosită alături de un om pe care chiar l-a considerat, ani buni, jumătatea ei. Totuși, a renunța la divorț ar însemna să-și calce și peste... "ultima fărâmă" de demnitate. Cu alte cuvinte, nu mai există cale de întoarcere către fericirea de altădată și consideră că retragerea ei și a copilului din acest "iad" rămâne unica soluție.
Singurul lucru la care se gândește în aceste momente este ca fiul său, în vârstă de zece ani și șapte luni, să sufere cât mai puțin posibil din cauza separației părinților, pe care îi iubește deopotrivă. Nici nu a divorțat încă și deja îi este teamă de felul în care o vor judeca oamenii, îi este frică să nu fie acuzată de lașitate chiar de propriul fiu, care i-ar putea imputa, dacă nu acum, probabil mai târziu, că nu s-a străduit destul să-și salveze căsnicia și lista ar putea continua…
"Cu toate că ne avem la cuțite, am încercat o discuție corectă cu soțul meu și a fost de acord până la urmă și el că băiatul trebuie ferit de conflictul nostru. Dar situația noastră nu este deloc simplă, de aceea v-am cerut ajutorul.
Deci, m-ar ajuta să știu cum se procedează în cazul unui divorț când soții sunt de acord să divorțeze? Copilul va mai fi amestecat în povestea asta, la tribunal? Am uitat să vă spun că soțul mi-a promis că o să-mi acorde mie custodia copilului și că nu are pretenții la partaj, o să ne înțelegem noi amândoi care și ce bunuri își ia. Dacă este de acord cu asta, mai este el obligat să plătească pensie alimentară? Durează mult un divorț? Și ar mai fi o problemă: avem niște credite și nu știu cine le va plăti în continuare? Vă mulțumesc din suflet pentru ajutor și sper că m-am făcut înțeleasă, dar sunt emoționată și dată peste cap de multă vreme, din cauza problemelor".
v v v
Este foarte bine că ați ajuns la o înțelegere în ceea ce privește condițiile divorțului, însă consilie-rul juridic Carmen Gigică ne-a explicat că dacă nu ar fi fost la mijloc un copil minor, pronunțarea divorțului de comun acord s-ar fi făcut rapid și fără probleme.
Cum acest copil există, iar el are deja zece ani împliniți, potrivit legii, va trebui să fie întrebat de către judecător care este părintele cu care dorește să rămână. Asta, pe de o parte.
l Referitor însă la procedură, în primul rând va trebui ca dumneavoastră să adresați cererea de desfacere a căsătoriei Judecătoriei de pe raza ultimului domiciliu comun.
l În ceea ce privește pensia de întreținere, instanța are obligația să se pronunțe și cu privire la cuantumul acesteia. Dacă, totuși, ajungeți la o înțelegere cu soțul, instanța o va lua în calcul și, în aceste condiții, nu vă va mai cere adeverință de la locul de muncă al acestuia.
l Referitor la partaj, legea vă permite să deschideți separat acțiune de împărțire a bunurilor comune și la o dată ulterioară pronunțării divorțului.
l Având în vedere existența unui minor, divorțul ar putea dura aproximativ șase luni, întrucât va fi parte în proces și Autoritatea tutelară.
l Despre procedura de achitare a creditelor nu se poate vorbi în acest caz, fiind vorba doar despre un proces de divorț, nu unul de partaj, însă le puteți achita, deocamdată, ca și până acum, plătind fiecare jumătate din suma lunară. Totul este să vă înțelegeți cu soțul în acest sens.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4417 secunde