Medicul de gardă

"Eu chiar adorm în picioare… Ce boală am?"

4517
"Nu glumesc, lucrurile sunt foarte serioase, pur și simplu mă ia somnul în timp ce fac ceva, nu trebuie neapărat să stau în pat sau pe scaun. Nu înțeleg de ce mi se întâmplă asta, pentru că eu noaptea chiar dorm, mă odihnesc, n-am suferit niciodată de insomnii. E o ciudățenie care m-a băgat la idei. De aceea v-aș ruga ca, prin această rubrică, să primesc și eu niște informații despre această situație, ce boală am?" (Dorin Luntrașu, 53 ani).

Dacă lucrurile stau așa cum spuneți dumneavoastră, temerile vă sunt justificate, domnule Luntrașu. Totul, din cauză că potrivit dr. Iuliana Botezatu, medic specialist Phoenix Eastern Medical Center, ar putea fi vorba despre o tulburare neurologică, denumită narcolepsie, care provoacă somnolență extremă și episoade de somn, brusc instalat, de scurtă durată. Referitor la cauzele acestei boli, sunt necunoscute, dar s-a constatat că la cei care o acuză, lipsește în totalitate hipocretina, o substanță chimică eliberată de creier, care reglează starea de somn și veghe.

Calitatea vieții, în suferință

Atâta vreme cât în cele mai neașteptate și poate delicate momente intervin atacurile de somn (în ciuda faptului că persoana afectată s-a odihnit suficient în timpul nopții), specialista confirmă că este greu de presupus că acel om mai poate avea o viață normală. "Imaginați-vă ce se poate întâmpla când somnul instantaneu se instalează în timp ce o persoană prestează diferite munci, conduce un vehicul etc.! Ce pericole o pândesc!", a precizat dr. Iuliana Botezatu.

Referitor la simptomele nacrolepsiei, acestea includ ceea ce în termeni medicali se numește intermitență (atacuri de somn necontrolabile în timpul zilei), somnolența excesivă tot în timpul zilei, pierderea bruscă, de durată. Afecțiunea poate fi de natură genetică, dar și influențele mediului i-ar putea favoriza declanșarea. De aceea, este absolut necesară prezentarea la medic, întrucât, de regulă, tratamentul combină medicația cu psihoterapia comportamentală și consilierea de specialitate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Aprilie 2012
Stire din Cetățenești : Iritațiile bebelușului
Miercuri, 22 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Ce faci dacă ai un câine obez?
Vineri, 10 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Bronșiolita, extrem de contagioasă
Luni, 28 Noiembrie 2011
Stire din Cetățenești : De ce sunt oamenii geloși
Vineri, 11 Iunie 2010
Stire din Cetățenești : "Fata mea e cu capu’!"
Sâmbătă, 06 Februarie 2010
Stire din Cetățenești : De ce o ia mintea omului razna?
Sâmbătă, 16 Ianuarie 2010
Stire din Cetățenești : Tânără plictisită… de viață
Vineri, 21 Octombrie 2011
Stire din Sănătate : De ce suferă bărbații de impotență
Pagina a fost generata in 1.1109 secunde