Ești cetățean european, ai o grămadă de drepturi!

178
1
Ești cetățean european, ai o grămadă de drepturi! - siteesticeteurop-1408882909.jpg
De preferat ar fi ca românii, în calitate de cetățeni europeni, să se folosească, în demersul lor de a-și recâștiga unele drepturi, de "Poșta cetățeanului". Creat în anul 1997, serviciul intitulat "Poșta cetățeanului" are rolul de a răspunde solicitărilor cetățenilor europeni privind toate domeniile de activitate ale Parlamentului European. 


Din păcate, pe plan European, s-a acreditat ideea că neimplicarea cetățeanului român în temele europene, dezinteresul față de acestea s-ar datora faptului că, nici înainte, nici după 1 ianuarie 2007, politicienii nu au promovat la maximum temele europene, astfel încât acestea să devină subiecte comune, la ordinea zilei, pentru cetățean. 


Fiți activ, aveți nenumărate drepturi! Dacă v-ați hotărât să expediați o corespondență pe adresa Parlamentului European, este bine să știți că cetățenii din Uniunea Europeană au la dispoziție adresa electronică intitulată "Poșta cetățeanului", care le permite să adreseze întrebări, să solicite informații și să înainteze propuneri Parlamentului European, răspunsurile urmând a fi primite într-un timp rezonabil. Cu următoarea condiție: solicitările formulate să țină de domeniile de activitate ale Uniunii Europene. Dacă întrebarea se referă la un subiect complex, solicitantului i se va răspunde printr-un mesaj electronic, în care este rugat să aștepte răspunsul.


Solicitări permise
Informații despre structura, organizarea și competențele Parlamentului European. 2. Activitatea parlamentară (rezoluții, dreptul de petiție, întrebări și intervenții ale parlamentarilor).  3. Legislația în vigoare (dreptul primar și secundar și acorduri internaționale). 4. poziția Parlamentului European în toate domeniile de competență ale Uniunii Europene. 


Situații fără răspuns
Parlamentul European nu răspunde: scrisorilor care sunt injurioase (la adresa Parlamentului sau a parlamentarilor și altor personalități); scrisorilor care nu au un subiect clar; scrisorilor repetitive (cele care au același expeditor și același subiect, într-o perioadă scurtă de timp); solicitărilor care intră sub incidența "Codului european al bunei conduite administrative". 


Important! Aveți la dispoziție trei posibilități de contact:
1. Prin poștă, la adresa: Parlamentul European - Poșta cetățeanului, GOL03A012, L-2929 LUXEMBOURG. (Pentru a primi răspuns, va trebui să treceți pe plic numele expeditorului și adresa completă). 2. Prin fax: + (352) 43 00 27 072. 3. Prin internet, folosind formularul disponibil on-line la: https://www.secure.europarl.europa.eu/parliament/


public/citizensMail/secured/cmRequest.do?cmLanguage=ro.




Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
7 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7146 secunde