Dreptul la concediu medical în șomajul tehnic

1730
"Sunt în șomaj tehnic, am probleme de sănătate și vreau să știu dacă mai am vreun drept pe linie medicală, de genul concediu medical și alte drepturi" (Daniel Trandafir).

v v v

Legea îi dă dreptul angajatorului să decidă asupra trimiterii salariaților în șomaj tehnic, însă expertul în probleme de legislație, Manuela Marcu, ne-a explicat că și în această perioadă, angajații au drepturi. Practic, în timpul șomajului tehnic, salariatul nu mai prestează activitatea pentru care a fost angajat și, pe cale de consecință, nici nu mai este plătit de angajator. Totuși, perioada suspendării contractului nu poate ține la infinit, angajatorul având obligația de a stabili, clar, de când începe acest tip de șomaj și când se termină.

La dispoziția angajatorului

Important este că și în timpul șomajului tehnic, salariații sunt la dispoziția angajatorului, și ei fiind supuși riscului de a se îmbolnăvi. Cu toate că, practic, nu muncesc, legea le dă dreptul la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, după cum urmează: concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, provocate de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii; concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale; concedii medicale și indemnizații pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav sau de risc maternal. Aceste concedii vor suspenda șomajul tehnic și, implicit obligația salariatului de a se afla la dispoziția angajatorului, iar indemnizația, care nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază din această perioadă, va fi înlocuită cu indemnizația pentru concediu medical. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 01 Februarie 2012
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului  supărat
Miercuri, 25 Ianuarie 2012
Stire din Cetățenești : Concediul de risc maternal, un drept?
Pagina a fost generata in 0.5696 secunde