"Dacă ești chioară, stai dracului acasă, nu mai încurca lumea!"

"Vor exista întotdeauna persoane care vor încerca să vă ia demnitatea și respectul de sine. Să nu îi lăsați niciodată să vă ia vocea! (Replică din filmul "Al șaptelea cer")

Deși, de când s-a născut, nu a reușit să treacă de bariera întunericului, o tânără ține cu dinții la demnitatea ei și consideră că handicapul său nu dă nimănui dreptul să arunce cu ea de pământ, pe motiv că îl deranjează dezordinea acestei lumi.

Suntem, de dimineață până seara, un pachet de nervi. Vecinii de la bloc sunt nervoși, colegii nu ne iartă nicio ieșire, până și copiii se enervează pe ei înșiși. Crize de nervi în toate cele ce sunt, chiar și în timpul somnului ne continuăm răfuielile de peste zi. Am devenit, cei mai mulți dintre noi, foarte nervoși. Se zice că avem crize de nervi din cauza crizei economice. Oare ne dă dreptul această dezordine socială să ne târâm și mai mult în țărână și să aruncăm cu respectul de sine cât colo?
La această întrebare caută un răspuns și Olivia Mica (27 ani), ai cărei ochi nu au răspuns niciodată comenzilor firești. Cu toate astea, a fost educată să trăiască în demnitate și să pretindă demnitate de la cei din jur: "Împrăștiato, ești chioară? Nu caști ochii pe unde calci? Dacă ești chioară, stai dracului acasă, nu mai încurca lumea!".
Prin bunăvoința noastră, dom-nului aflat la volanul unei mașini, probabil arătoase, care a apostrofat-o zilele trecute, după ce furtuna s-a mai potolit, dorește Olivia să-i confirme că este oarbă pe bune: "Și l-aș ruga să-i mulțumească lui Dumnezeu că are ochii sănătoși, pentru că eu nu am avut șansa să văd lumina soarelui niciodată. Poate va reuși să înțeleagă că toți oamenii au nevoie de respect, indiferent cum sunt ei".

Detestă compătimirea
La școala specială de nevăzători, tânăra a învățat să se călească în lupta pentru viață, cu bucuriile, iluziile și necazurile ei. Este destul de puternică, zodia (Leului) o ajută, dar se supără mult când aude vorbe de compătimire din partea celor din jur. Cât despre jigniri, nu prea a avut parte de ele până acum. Tocmai de aceea a simțit nevoia să-i transmită acelui șofer că nu suportă nici com-pătimirea, nici jignirile, pentru că familia o tratează ca pe o persoană normală și "nu mă țin închisă în casă, pe motiv că i-aș deranja pe alții, pentru că eu chiar mă descurc în oraș. Nu mi-a fost ușor, dar celelalte simțuri mă ajută să fac față. Totuși, ca una care știe ce vorbește, dacă pe stradă pașii vi se încrucișează cu ai unui orb, sprijinit sau nu într-un baston, încercați să nu-l jigniți!".
Aceasta este rugămintea pe care tânăra dorește s-o transmită semenilor ei mai norocoși. Cât privește șoferul care a împroșcat-o cu acele vorbe îi este greu să-și imagineze că acesta are inimă și sensibilitate, astfel încât să-și dea seama că și persoanele cu un handicap sau altul au aceleași simțăminte omenești: "Chiar dacă nu știu cum arată culoarea roșie, cu puțin efort mi-o imaginez; cu toate că nu am văzut vreodată înfățișarea celor din familia mea, știu că sunt cele mai frumoase ființe din lume. Și asta, pentru că le simt sufletul cald alături de al meu. Sunt oarbă, dar am inimă. Din păcate pentru el, consider că acel șofer poartă un handicap chiar mai mare decât al meu fără să-și dea seama de asta…".
Olivia nu dă lecții de bună purtare nimănui. Crede însă că dacă persoane de genul celei prezentate în aceste rânduri își vor face "mea culpa" chiar și în cel de-al doisprezecelea ceas, ar fi un câștig pentru relațiile interumane, lucru care ar face-o foarte fericită…
Considerați că greutățile cotidiene pot fi o scuză pentru ieșiri de genul celei prezentate mai sus, dragi cititori?