Psihologul te ajută

Cum să te porți ca mamă vitregă?

1367
Cum să te porți ca mamă vitregă? - 25martiefondbun-1332683146.jpg
În majoritatea poveștilor copilăriei, mama vitregă este personajul negativ. Dacă vă aflați într-o asemenea postură, nu încercați să forțați lucrurile sau să vă impuneți în fața copilului, pentru că îl puteți îndepărta și mai mult.

Atunci când a acceptat să se căsătorească cu un bărbat care avea deja un copil în vârstă de cinci ani dintr-un mariaj anterior, o tânără cititoare a ziarului nostru, care a insistat să-i păstrăm anonimatul, din motive lesne de înțeles, știa că se află în fața unei mari provocări a vieții. Înzestrată cu abilități de înțelegere a celor din jur, s-a gândit că dispune de tactul necesar pentru a schimba percepția negativă asupra mamei vitrege, mai ales că băiețelul are o vârstă fragedă. Din păcate, nu prea a reușit, cel mic o respinge de circa un an de zile, o urăște parcă mai mult de la o zi la alta, situație care o obsedează.

Femeia, cu probleme serioase de sterilitate, chiar și-a dorit ca viitorul ei soț să aibă un copil, de aceea este dispusă la orice compromis pentru a fi acceptată ca mamă, fie ea și vitregă: "Soțul meu este OK, însă copilul e problema. Înțeleg că a suferit mult după moartea mamei sale, dar nu înțeleg de ce mă respinge, pentru că sunt o persoană calmă, caldă. Chiar și așa, din scor-pie nu mă scoate și nu se poate atașa de mine, am încercat în fel și chip. Refuză să-l duc sau să-l iau de la grădiniță, mi-a spus că o să-l roage pe Doamne Doamne să i-o trimită pe mami a lui din ceruri, iar eu să-i iau locul. La cinci ani, să gândești așa, parcă e prea mult, însă e un copil tare isteț. Vreau să intru pe sub pielea lui, dar nu știu cum. M-am gândit că psihologul mă poate ajuta cu niște sfaturi. Evit să fac un caz din asta în fața soțului, însă el vede, se străduiește să schimbe lucrurile, dar preferă să nu comentăm pe tema asta, e dureros și pentru el, și-a iubit prima soție. E clar că am nevoie de ajutor!".

v v v

Din start, psihologul Elena Pandrea atrage atenția că orice copil, biologic sau nu, merită toate eforturile de înțelegere din partea părinților sau a apropiaților. Totuși, în astfel de situații, nu recomandă forțarea lucrurilor, căci un copil nu poate fi obligat să iubească pe cineva dintr-odată sau să se conformeze dispozițiilor acestuia. În majoritatea cazurilor, un copil care se trezește cu un părinte vitreg are nevoie de foarte mult timp pentru cicatrizarea rănilor provocate de divorțul sau, și mai rău, de moartea părintelui drag. Cazul de astăzi nu este unul izolat, relația dintre un copil și părintele său vitreg fiind, în general, extrem de delicată și dificilă pentru ambele… tabere.

Atitudinea, foarte importantă!

Așadar, ca și atitudine, o mamă vitregă trebuie să fie extrem de răbdătoare, calmă, neobosită în a-i dovedi copilului că îl iubește și că va aștepta, oricât de mult ar trebui, ca și el să se convingă singur de acest lucru. Un copil mic, de exemplu, trebuie luat la cumpărături de părintele vitreg, trebuie întrebat de dimineață cum ar vrea să-și petreacă ziua (ca să nu aibă senzația că i se impune ceva), e bine să fie condus și luat de la grădiniță când este posibil, ajutat cu delicatețe când se îmbracă, să-și facă patul, să-și lege șireturile, la masă, la joacă, dar fără a deveni prea insistentă. În principiu, cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai ușor să te apropii de el și să-l faci să te accepte ca un nou părinte.

Reproșurile copilului, de mare ajutor!

Mare atenție și la reproșurile copilului la adresa mamei vitrege, pentru că ascund niște nevoi emoționale, care dacă vor fi intuite și rezolvate cu delicatețe, drumul spre inima micuțului se va scurta vizibil. Mai mult, copilul trebuie lăsat să-și manifeste supremația în fața tatălui, iar tatăl să petreacă mai mult timp de calitate cu micuțul, care tratat astfel va înțelege că noua parteneră a tatălui este pe locul doi. După o perioadă tumultuoasă, ținut mereu aproape, copilul va înțelege că este iubit cu adevărat și își va schimba atitudinea, iar dacă nu se va întâmpla asta, cuplul respectiv ar putea cere ajutorul unor specialiști, pentru a detensiona atmosfera din familie.

Mult mai complicată este situația cuplurilor recăsătorite, în care ambii parteneri își întregesc familiile cu copiii… din dotare. Despre asta însă, vom discuta într-o altă ediție a ziarului nostru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012
Stire din Cetățenești : Sub dictatura funcționarului public?
Joi, 22 Martie 2012
Stire din Monden : Ești bun la pat?
Sâmbătă, 10 Martie 2012
Stire din Diverse : Cum controlezi furia copilului tău
Pagina a fost generata in 0.6809 secunde