Mâna lungă a legii dă frisoane

Cum îți tragi singur "țeapă" când vinzi un teren agricol

Marţi, 29 Iulie 2014
6538

Articole de la acelaşi autor

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe legislația privind vânzarea terenurilor agricole extravilane, că au și apărut modificări. Dacă nu sunt cunoscute din start, vânzarea poate fi anulată și după mai mulți ani, lucru care dă frisoane atât vânzătorilor, cât și cumpărătorilor.

Românul e obișnuit ca la vânzarea unui bun să-și găsească un client avantajos, să primească banul, să facă actele notariale și cu asta, problema e rezolvată. Puțini sunt cei preocupați să studieze legislația în materie, chiar dacă țepele imobiliare au curs în șu-voaie. Cât privește strict vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole, este de notorietate că astfel de tranzacții s-au făcut în număr foarte mare, după Revoluție, unele la limita legii, altele chiar fără acte în regulă. Cu asemenea experiențe la activ, unor proprietari le este greu să înțeleagă cum e posibil ca prețul pe terenul scos la vânzare să nu poată suferi modificări, nici în jos, nici în sus, dacă ei asta doresc: "Înainte de criză, familia mea era un fel de agenție imobiliară, ultimul ban îl dădeam pe pământ agricol, erau niște prețuri de nimic pe atunci. Nu trebuia să așteptăm prea mult ca să le crească prețul, era o nebunie pe vremea aia cu vânzări-cumpărări de terenuri agricole, case, apar-tamente. Ne-am pus pe picioare din norocul ăsta. Criza ne-a prins cu ceva terenuri, nu ne-a convenit să le dăm pe nimic. Acum vrem să vindem, am făcut formele la pri-mărie, cum se cere mai nou, cu preț, cu tot, dar arendașul ne ține pe loc, umblă vorba că vrea să-și vândă și el afacerea și să plece în America. Noi am găsit niște clienți bulgari care abia așteaptă să cumpere, ne-au promis bani mai mulți, dar de la primărie ne-au spus că dacă nu respectăm procedura, actul de vânzare-cumpărare se poate anula și peste 10 ani. Adică, să-mi facă primăria prețul pe terenul meu? Ne întoarcem la comunism, ce legi sunt astea? E pământul meu și-l vând cui vreau și cu cât vreau, pot să-l dau și gratis!" – sunt dilemele unui statornic abonat al ziarului nostru, dornic să i se explice mai "pe limba" unui om fără studii de specialitate ce riscuri își asumă dacă ocolește procedura actuală de înstrăinare a terenurilor agricole extravilane.

Anularea vânzării, posibilă

Într-adevăr, vânzarea terenurilor agricole extravilane fără respectarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare ale altor legi anterioare atrage după sine nulitatea actului de vânzare-cumpărare, precizează consilierul juridic Carmen Gigică: "Cât privește procedura de înstrăinare, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan, aceasta se face nu numai cu respectarea Codului civil, ci și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale. Abia dacă aceștia nu vor să cumpere, proprietarul poate să vândă clientului favorit. Însă și nulitatea este de două feluri, absolută și relativă. Excepție fac terenurile pe care se află situri arheologice, dar nu este cazul în situația de față".

Riscuri asumate

Chiar dacă spațiul nu ne permite să intrăm în detalii juridice privind nulitatea absolută și relativă, persoanele interesate ar trebui să accepte ideea că pentru vânzarea terenului la un preț mai mic sau în condiții mai avantajoase decât cele din oferta de vânzare afișată de primărie intervine nulitatea. Potrivit avocatului Aurel Glăvan, nulitatea absolută e posibilă în măsura în care interesul ocrotit este unul particular, în schimb, sancțiunea nulității relative se aplică pentru nerespectarea prevederilor privind obținerea nenumăratelor avize din partea ministerelor abilitate, în măsura în care prevederile legale aplicabile pentru aceste cazuri sunt menite să acopere un interes general.

La fel de important de avut în vedere este faptul că nulitatea absolută nu se prescrie niciodată, nici măcar în situațiile de excepție, pe când nulitatea relativă este supusă prescripției dacă se invocă pe cale de acțiune și devine im-prescriptibilă în cazurile de excepție, deci nerespectarea întocmai a stufoasei legislații poate duce, oricând, la anularea actului de vânzare-cumpărare. De aceea, pentru evitarea neplăcerilor, recomandarea este să nu se încerce nici măcar acționarea la limita legii.

Articole din Cetățenești


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.243 secunde