€ 4.726
£ 5.3065
$ 4.2193

Mai multe ştiri online:

Cum își pedepsesc unii concubini fostele partenere

Ştire online publicată Miercuri, 23 Iulie 2014. Autor: Florica ZDRU
Dacă un copil se naște dintr-o relație de concubinaj, iar părinții micuțului se despart, tatăl poate cere instanței încredințarea copilului. 


Că viața bate filmul o demonstrează fiecare zi care trece. Însă, când copilul este folosit de părinți, fie ei și necăsătoriți, ca mijloc de a se „pedepsi” reciproc, pedeapsa îi afectează pe toți cei incluși în această ecuație. Asupra unei situații de acest gen a dorit să atragă atenția astăzi o tânără mamă, cândva „nonconformistă”, ale cărei instincte materne par a se fi trezit mai târziu: „Eu recunosc că tatăl copilului, cu care am trăit în concubinaj de la 19 ani până după naștere (eu am refuzat căsătoria), a procedat corect, până la un punct. De fapt, s-a întâmplat că acest copil a fost dorit de el, eu i-am spus din start că nu sunt pregătită, la 24 de ani, să fiu mamă. El are 46 de ani, o afacere bănoasă și mi-a spus că nu-și permite să mai aștepte, dar mi-a promis că o să angajăm o bonă și se rezolvă. Nu l-am crezut în stare că după ce vine bona, mie o să-mi dea papucii, pe motiv că nu mă implic deloc să îngrijesc copilul și umblu hai-hui. Mai mult, i s-a dat în instanță custodia copilului, pe motiv că nu am nici venituri să-l cresc, nici dragoste de mamă, iar eu am acceptat, cu condiția să-l vizitez în fiecare zi. După ce s-a văzut cu custodia la mână, nu sunt lăsată nici să văd copilul, pe motiv că am gura mare, îl agit, mă vede o mamă denaturată. Ar fi multe de spus, dar sunt problemele noastre intime. Bona e o femeie de peste 50 de ani, are grijă ca lumea de băiețel, noi două chiar putem să discutăm. Problema e că fostul concubin i-a interzis bonei să mă apropii de copil, nu-l interesează nici programul de vizite. Recent, m-am angajat, salariul nu e mare, dar mă pot ajuta și părinții, plus pensia de la el pentru copil, m-aș descurca să-l cresc, ajutată de aceeași bonă. Abia acum mă simt pregătită, ca mamă, trebuie să am copilul zilnic lângă mine. Mai e posibil așa ceva, după ce mi-am dat acordul ca el să aibă custodia?”.


v v v
Când se dorește cu adevărat aducerea pe lume a unui copil, s-ar părea că lipsa actului de la Starea Civilă nu constituie un impediment. Însă, ca și în urma divorțului, și după consumarea unei relații de concubinaj, cu atât mai mult dacă la mijloc sunt copii, între părinți pot să apară neînțelegeri, chiar scandaluri în toată regula. Cu toate că legislația nu reglementează concubinajul, consilierul juridic Carmen Gigică precizează că dacă rezultă copii din astfel de relații, apoi partenerii se despart, iar mama nu dispune de mijloace financiare pentru creșterea acestora în condiții optime, fără doar și poate, instanța îi poate încredința tatălui. Evident, după ce a analizat toate probatoriile. Chiar și așa, dacă mama copilului își dorește schimbarea primei decizii a instanței, minorul i-ar putea fi încredințat dacă, prin probatoriile administrate în instanță cu acte, martori, declarații și anchetă socială, face dovada că, în noile împrejurări, poate fi un bun părinte și că dispune de condițiile și de resursele necesare pentru a-i asigura micuțului o creștere și o educație corespunzătoare. Pe de altă parte, și tatăl va fi obligat, în continuare, să contribuie financiar la creșterea copilului, iar dacă are o situație financiară prosperă, acest lucru nu poate decât să fie în beneficial copilului și nu un motiv pentru ca mama cu venituri mai mici să-și ia adio, pe viață, de la custodia micuțului. 


Hotărârile judecătorești nu se negociază
Cât privește cel de-al doilea aspect precizat de cititoarea noastră, și anume faptul că tatăl copilului o împiedică să-și viziteze copilul conform programulului stabilit de instanță, recomandarea este ca, în primă fază, femeia să ceară ajutorul poliției, pentru a i se permite vizitarea micuțului. Dacă nici la vederea oamenilor legii, tatăl nu se va arăta impresionat și va continua să-i interzică mamei să se apropie de copil, ea poate deschide o acțiune în justiție, prin care să se solicite atât încredințarea minorului, cât și stabilirea unei pensii de întreținere din partea tatălui. Însă, până la finalizarea acțiunii, tatăl este obligat să respecte hotărârea inițială a instanței, căci nu există nicio lege care să-i permită s-o „pedepsească pe mama denaturată” în acest fel. Apoi, bărbatul trebuie să știe că persoanele care nu respectă hotărârile judecătorești pot răspunde, în fața legii, pentru acest abuz.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7417 secunde