Până și picii sunt isterizați de gadget-uri

Copilul urlă că vrea tabletă. Cedezi sau aștepți să mai crească?

3081
3
Copilul urlă că vrea tabletă. Cedezi sau aștepți să mai crească? - fondcopiltaableta-1414330902.jpg

Articole de la același autor

Mulți părinți privesc tableta fără niciun simț critic, fiind convinși că dând pe mâna unui copil, fie și de vârstă fragedă, mult îndrăgitul gadget, împușcă doi iepuri dintr-un foc: micuțul devine mai… deștept, iar ei au mai multă liniște.

Psihologii atenționează că aceste gadgeturi creează foarte ușor dependențe și nu le recomandă copiilor sub șase ani. Copiii care se joacă de la vârste foarte mici pe tabletă sunt de ordinul miilor în România și poate de ordinul milioanelor în întreaga lume, cel puțin asta arată statisticile. Poate și din cauză că există o întreagă industrie care încu-rajează, mai subtil sau mai fățiș, folosirea acestor aparate elec-tronice ca obiecte pentru joacă. S-a ajuns într-un moment în care tot mai mulți copii foarte mici primesc cadou, de ziua lor, și tot pentru a se juca și fără ca măcar să o ceară, o tabletă, care conferă "avantajul" că, spre deosebire de computer, poate fi utilizată în locul în care se află micuțul la un moment dat. Și-atunci, să nu ne mai mirăm că unii părinți cumpără tablete pentru a rezolva ușor alte probleme: să poată conduce fără stres mașina pe șoselele patriei, când merg în concediu cu copiii, să nu refuze invitațiile prietenilor, căci micuții devin brusc cuminți dacă au o tabletă în față. Iar exemplele pot continua.

S-a întrecut măsura

Acceptând dezvoltarea spectaculoasă a tehnologiei, chiar și faptul că micuții care o folosesc capătă dexterități teribile în explorarea sensibilului ecran al tabletei, totuși, unii părinți se declară îngrijorați de pasiunea exacerbată a unor copii atât de mici față de aceste aparate. Și asta nu pentru că ar fi citit cine știe ce studii științifice care arată cum le afectează dezvoltarea neuro-psihologică, ci din simplul motiv că nu le place schimbarea radicală de comportament a copiilor prinși în mrejele tabletei. "Fetița mea are 3 ani și 8 luni și își alege singură jocurile pe tabletă, stă nemișcată cu tableta în mână ore în șir, un timp am fost încântată cât de deșteaptă a făcut-o tableta... Disperată că nu se mai joacă, am dus-o la înnot, dar n-a vrut să continue, urla, n-a vrut să intre în bazin… nici la plimbare nu mai vrea, tableta e tot ce-i place. Iar ca ea, am auzit că sunt mulți copii! Am auzit părinți care spun că decât să facă toate nebuniile prin casă, mai bine cu tableta, chiar dacă nu au bani!" – ne-a mărturisit Alexandra Naun. Femeia a simțit nevoia să ne contacteze după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost, împreună cu micuța, la aniversarea unui coleg de grădiniță. A rămas pur și simplu uluită când "copii mici, i-am numărat, erau șapte, iar doi erau frați, fiecare cu tableta lui, în loc să se joace între ei, dă-i cu tabletele, n-au scos o vorbă. O mamă mai îndrăzneață le-a smuls tabletele din mână și i-a trimis la joacă, să-i fi văzut cum s-au isterizat omuleții! Iar pe părinți i-a trimis la psiholog. M-a pus pe gânduri femeia aia, chiar dacă unii au făcut-o nebună!".

Tableta nu ajută copiii sub 6 ani

Sintetizând pe cât posibil, psihologul Speranța Băcana, specializată și în psihologia copilului, a ținut să precizeze că nu doar psihologii de la noi, ci și cei din întreaga lume studiază cu atenție comportamentul copiilor mici cărora părinții le-au făcut cadou o tabletă. Concluzia lor este clară: aceste gadgeturi creează foarte ușor dependențe și nu le recomandă copiilor care au sub șase ani: "După un timp îndelungat petrecut în fața tabletei, copiii devin agitați și hiperactivi, pentru că li se imprimă un anumit ritm al acțiunii, nu mai pot să facă alte activități care necesită răbdare sau exerciții de logică, își pierd abilitatea de a comunica, nu mai au toleranță dacă se joacă cu alți copii, ei sunt în competiție doar cu acel aparat". Și asta din cauză că jocurile pe tabletă nu sunt specifice copilului atât de mic, știut fiind că, în primii ani de viață, copilul învață și își dezvoltă inteligența explorând și exersându-și capacitățile motorii. Pe când tableta îl solicită numai la nivel vizual, îngustându-i automat orizontul cunoașterii. Aceasta explică de ce jocurile de puzzle și logo pe suport fizic dezvoltă mai mult inteligența copilului decât cele de pe tabletă.

Timpul face diferența

Atenție!, psihologul s-a referit doar la excese: "Una este joaca sporadică, de o jumătate de oră pe zi, de câteva ori pe săptămână, care nu dă dependență, și alta este să fie… uitat cu tableta ore întregi, zilnic. Dependența de computer nu e o invenție, ci o boală gravă care, în timp, se lasă cu izolare, depresie, cu stimă de sine scăzută, cu tentative de suicid" – a conchis psihologul. Așadar, părintele care își creează lui însuși timp liber, în loc să interacționeze cu copilul, să facă tot felul de lucruri care să-l ajute să se dezvolte psihic și fizic, va plăti scump, mai târziu, pentru propria comoditate. Despre dependența de gadgeturi a copiilor mai mari vom scrie într-o ediție viitoare.

Comentează știrea

Relu
26 octombrie 2014
Cele mai sigure locuri de munca!

Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Zizi
27 octombrie 2014
Vrajeala

Bai Relu(sau ce nume iti vei da) mesajului asta al tau, prin care iti faci reclama in mod abuziv, si pe care il ai scris undeva si ii dai doar copy/paste, ti-l voi contra oridecateori ai sa-mi dau ocazia. Si eu pe al meu il am scris undeva. Si eu ii dau copy/paste ca si tine. MESAJ CATRE CONSTANTENI: OAMENI BUNI, NU VA LUATI DUPA MESAJ. E O MINCIUNA CARE ASCUNDE MULTE ESCROCHERII. DACA AR FI O FIRMA SERIOASA, AR ALEGE ALT MOD DE A FACE RECLAMA. SE BAZEAZA PE DISPERAREA OAMENILOR SARACI DE A AVEA O VIATA MAI BUNA. GANDITI-VA DE 10 ORI INAINTE DE A DA CURS UNEI ASTFEL DE OFERTE. AVEA O VIATA MAI BUNA. GANDITI-VA DE 10 ORI INAINTE DE A DA CURS UNEI ASTFEL DE OFERTE.

Răspuns la: Cele mai sigure locuri de munca!
Adăugat de : Relu, 26 octombrie 2014
Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni...
eva
11 noiembrie 2014
munca la domiciliu

Loc de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM care au inceput activitatea sunt foaNoi rte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Luni, 27 Octombrie 2014
Stire din Tehnologie : Cum poți fi eficient pe tabletă
Pagina a fost generata in 0.5293 secunde