Medicul de gardă

Copilul a fost zgâriat de pisică. Ce riscă?

3357
2
Copilul a fost zgâriat de pisică. Ce riscă? - pisica-1377060961.jpg

Articole de la același autor

"Băiețelul meu, de cinci ani, a tot fost zgâriat de pisică, la țară, abia s-a întors de la bunici, e plin de zgârieturi, iar una nu arată prea bine. E periculoasă zgârietura de pisică sau e ceva trecător? Un unguent ar fi de folos? Vă mulțumesc pentru înțelegere, Lucreția".

Măsuri de prim ajutor. Potrivit dr. Kati Blacioti, medic primar pediatru în cadrul Clinicii Homeomed, dacă se întâmplă ca un copil să fie zgâriat de pisică sau de orice alt animal de companie, de altfel, primul lucru ce trebuie făcut imediat este spălarea zonei afectate cu apă și săpun. Numai așa se pot evita eventualele inflamații ale nodulilor. Totuși, persoanele care au animale de companie trebuie să se îngrijească de deparazitarea acestora, pentru că astfel se poate evita transmiterea unei infecții. 

Educarea copiilor. La fel de important este ca și cei mici să fie educați de asemenea manieră, încât dacă animalul din preajma lor este agitat, ca să nu fie mușcați sau zgâriați să se îndepărteze. Dacă totuși răul s-a produs și apar inflamații, pot fi aplicate comprese calde și umede sau îi pot fi administrate copilului medicamente, dar numai la recomandarea unui medic. De asemenea, dacă la câteva zile după ce a fost mușcat, copilul prezintă o pustulă ca acelea provocate de insecte (pielea poate deveni caldă, roșiatică, foarte rar nodulii se pot infecta), chiar dacă leziunea nu provoacă durere, se impune prezentarea la medic. De regulă, la cei mai mulți copii, nodulii limfatici umflați sunt principalele simptome ale bolii, iar boala, în general, nu ridică probleme. Dacă însă micuții fac febră, nu mai au poftă de mâncare, se plâng că-i doare capul, trebuie duși de îndată la medic.

Comentează știrea

aadmiraator
21 august 2013
ete'ai dreaci

ce agresive sunt pisicile si ce cumintei sunt dulaii!

asics ds trainer
9 octombrie 2014
asics ds trainer

Hi would you mind sharing which blog platform you're working with? I'm looking to start my own blog in the near future but I'm having a difficult time making a decision between BlogEngine/Wordpress/B2evolution and Drupal. The reason I ask is because your design and style seems different then most blogs and I'm looking for something unique. P.S Apologies for being off-topic but I had to ask! asics ds trainer http://www.varumarkesportskor.com/shop-asics-online-skodon-37.html

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Ianuarie 2013
Stire din Cetățenești : Cum transmite pisica boli oamenilor
Sâmbătă, 13 Octombrie 2012
Stire din Cetățenești : Pisica, "dușmanul" gravidei
Pagina a fost generata in 0.5056 secunde