Colțul constănțeanului supărat

131

Articole de la același autor

Supărarea cititoarei noastre, Ana Cristea, absolventă de facultate care a fost nevoită să se angajeze ca funcționară, plătită cu salariul minim pe economie, constă în aceea că atâta vreme cât foarte mulți angajați sunt plătiți cu salariul minim, acești bani nu permit un trai cât de cât decent. Sunt familii întregi, în care ambii soți sunt plătiți cu salariul minim… sau mame care-și cresc singure copiii din salariul minim. E adevărat că se dă subvenție la căldură, dar asta nu rezolvă situația, viața este din ce în ce mai scumpă. Supărarea mea este pentru că la noi, mâncarea este extrem de scumpă, față de țările ca-re-și respectă cetățenii. Nu mă interesează neapărat că s-au scumpit toate, gazul, motorina, pe mine mă doare că legumele, fructele, carnea nu mai spun, au ajuns la prețuri astronomice. Cred că politica statului trebuie schimbată, așa cum au scăzut TVA-ul la pâine, să facă prețuri unice la alte produse de bază. Dacă se continuă seria scumpirii alimentelor, fie și prin ricoșeu, din cauza scumpirii gazului, combustibililor etc., vom ajunge și mai muritori de foame decât suntem!". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2809 secunde