Robotul i-a "zăpăcit" de cap!

Ce pățiți dacă nu transmiteți telefonic indexul la Enel?

16589
7
Ce pățiți dacă nu transmiteți telefonic indexul la Enel? - 2decfond-1322843400.jpg
Mai mulți abonați ai ENEL se tem că vor ajunge restanțieri și vor suporta penalități din cauza sistemului robotizat de transmitere a indexului de consum, pe care-l consideră prea complicat.

ENEL îi asigură pe toți abonații care, dintr-un motiv sau altul, nu reușesc să transmită telefonic indexul de consum, că au și pentru ei o soluție rezonabilă, care să-i scutească de eventuale neplăceri.

Perioada de probă (care a durat doi ani) a expirat, astfel că, începând din această lună, singura modalitate prin care consumatorii casnici vor transmite indexul de consum către Enel va fi prin serviciul Telecitire. Asta înseamnă că abonații vor apela TELVERDE (telefon gratuit) 0800 07 08 09, folosind codul Eneltel menționat în factură. Transmiterea indexului se va face în intervalul de timp stabilit, respectiv între data de 11 și 20 a fiecărei luni. În cei doi ani de testare a acestui sistem, majoritatea abonaților Enel au răsuflat ușurați că nu mai sunt nevoiți să stea ore în șir la cozile din fața casieriilor, pentru a-și achita facturile. Asta nu înseamnă că nu mai există abonați pentru care noul sistem pare un hop greu de trecut, dacă nu chiar imposibil. Alții sunt deranjați de modul imperativ prin care Enel le impune noul sistem din simplul motiv că nu-și permit "luxul" de a avea propriul telefon.

"Am fost, ca și până acum, să dăm indexul pentru curent la casieria din strada Primăverii. Ne-au trimis la informații. Acolo ne-a spus că începând de azi (2 decembrie a.c.), nu se mai poate plăti ca până acum, va trebui să sunăm la robot, între 11 și 20 ale lunii. Unii dintre noi am făcut accidente vasculare, nu ne putem concentra bine, ne tremură mâinile, e prea complicat să dăm indexul pe tastă, ne-a zăpăcit de cap, sunt prea multe cifre. De ce nu pun un telefon normal, cum e la apă? Pe urmă, mulți au renunțat la tele-foane. Ei ce fac, deranjează mereu vecinii? Nu vă imaginați câtă supărare era. Am fost mulți, am luat cu asalt casieria, dar nimeni nu și-a mai bătut capul cu noi să ne dea explicații. Ne-au dat o hârtie și cu asta, basta! O să ajungem restanțieri, să plătim penalități. La pensiile noastre, e tot ce ne mai lipsea" – ne-a spus Nicolae Garabet, delegat de grupul nemulțumiților să ceară Enel, prin intermediul ziarului nostru, mai multă înțelegere față de această categorie de abonați.

Niciun abonat nu va fi afectat

Johanna Scântee, purtător de cuvânt al Enel Distribuție Dobrogea, ne-a confirmat că perioada în care s-a mers, paralel, cu ambele sisteme de transmitere a indexului de consum la curentul electric s-a încheiat, ceea ce înseamnă că de acum înainte, toți clienții vor trebui să recurgă doar la sistemul robotizat: "Tocmai de aceea a funcționat această perioadă de probă, ca să găsim formula cea mai bună pentru abonați, să se obișnuiască lumea că e mult mai bine să dea indexul prin telefon, în loc să bată drumul până la casieria ENEL".

Clienții care se consideră depășiți de sistemul telecitire nu au niciun motiv să-și facă probleme că vor rămâne restanțieri sau vor suporta penalitățile percepute în astfel de situații. Nici vorbă de așa ceva! Chiar dacă nu vor transmite indexul către Enel, și ei vor primi facturi lunare, însă evaluate pe baza unui index estimat în funcție de media consumurilor anterioare. Apoi, la un interval de șase luni, se va face regularizarea consumului. Asta înseamnă că o echipă a Enel se va deplasa la domiciliul abonaților care nu au transmis indexul, pentru a confrunta cifrele. Factura următoare citirii de regularizare poate fi mai mare sau mai mică, în funcție de consumul real stabilit de echipa de regularizare. Cu alte cuvinte, niciun abonat nu va plăti mai mult decât consumă, dar nici mai puțin. 

Comentează știrea

joe
4 decembrie 2011
din tantar armasar

Muietii-s posmagii? Ii tremura mana pe tasta dar poate sa se planga. E un sistem simplu, de o logica banala. Uite cine are drept de vot, nenea sau tanti care tremura cand tasteaza cateva cifre...

Nea Mitica
4 decembrie 2011
Pentru Joe, cel vesnic tanar

Deh, mai Joe, nu toti sunt asa "destepti" ca tine, ca te-a facut mata cu telefonul in mana, negociind cu clientul la pret, d'aia nu-ti temura mana cand tastezi cateva cifre, dar nu te teme, va veni si vremea ta!

alt boșorog
4 decembrie 2011
Boșorogii

Nu e vorba de tremurat mâna, e vorba de prostie. Când se duc și se calcă în picioare ca animalele pentru un bol cu fasole și ciolan, nu le mai tremură mâna ??!!. Când stau cu mâna întinsă ca milogii ore întregi în frig, viscol sau ploaie pentru pachetul mârlanului SS Mazăre, nu le mai tremură mâna ??!! Nu degeaba străinii spun despre români că: -tot timpul vă plângeți, cerșiți, stați degeaba sau stați la umbră -!

Nashu
28 iunie 2012
toți aveți dreptate

la tribunal... -uitați domule președinte așa și așa... -da, aveți dreptate vorbește și partea opusă: -uitați domnule președinte așa și așa... -da aveți dreptate vorbește și un avocat: -nu se poate domule președinte să aibe amândoi dreptate... -da, și dumneata ai dreptate

Virgil
30 ianuarie 2014
Citere index

Buna ziua, compania enel nu au un tel la care sa le transmiti indexul ,cel cu 0800070809 vb cu robotul si nu rezolvi nimic ,pacat astai Romania

observator
14 iunie 2014
telefon

Mai simplu era prin email. Dar daca e simplu nu se mai poate fura. Asa ca batem Morse cu tastaturile sa castige si telefoanele ceva

ABONAT
11 iunie 2016
INDEX ENEL

SUNT IN PERIOADA DE PREDARE A INDEXULUI DE CONSUM SI ROBOTUL CARE INREGISTREAZA INDEXUL CONSUMAT-MI CERE CODUL ENELTEL, IL TRANSMIT, DUPA CARE-MI SPUNE, APASA TASTA NR 1, SI-MI MAI SPUNE CODUL ENELTEL, ESTE-N CURS DE VERIFICARE, DUPA CARE-MI MULTZUMESTE CA AM FOLOSIT SERVICIUL TELECITIRE SI INCHIDE. ACEASTA O PETREC DE CATEVA ORE BUNE. AM SUNAT, MAI MULTE SEDII ENEL SI TOATE SUNA OCUPAT, ORI PUR SI SIMPLU NU RASPUND. ASTA-I RESPECTUL ACELORA PLATITZI DIN BANUL PUBLIC, PE CARE NOI, CETATZEANII DE RAND SI TOTODATA SUNTEM PLATITORI DE FACTURI, IMPOZITE SI TAXE ?! ATUNCI, DEGEABA, SPUNEM CA IUBIM PE DUMNEZEU SI PE APROAPELE, NICI GAND ?! ASTEPT RASPUNS DE LA ENEL !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2863 secunde