Semnale

"Ce, iar vreți bani? Iar ați venit?"

7780
4

Articole de la același autor

Înghit în sec ori de câte ori au parte de injurii sau suspiciuni din partea oamenilor pe care încearcă să-i sensibilizeze în

a dona o sumă, cât de mică, pentru a schimba destinul celor încercați de soartă. Vorbim despre voluntarii "cu acte

în regulă" ai asociațiilor umanitare, adesea confundați cu tot felul de escroci, mulți veniți din alte județe cu acte false.

În România, există o listă lungă cu copii și adulți care au nevoie de tratamente costisitoare, au probleme cu transplantul de măduvă etc. etc. și, cum suportul din partea statului este mereu în suferință, mulți din cei aflați în situații atât de delicate, prea obosiți de lupta cu boala, ajung să se consoleze în fața iminentului sfârșit. Pentru ca asemenea persoane să nu cadă pradă morții, oameni cu suflet se înhamă, de bună voie și nesiliți de nimeni, să strângă banii necesari sub cupola asociațiilor umanitare. Ca volun-tari, pun la bătaie un întreg arsenal de sensibilizare a oamenilor, pentru că sentimentul pe care-l trăiesc după rezolvarea unui caz și datorită contribuției lor este imposibil de descris în cuvinte. Dacă efortul de a colecta fonduri pentru cei aflați în nevoie nu li se pare prea mare, faptul că oamenii îi privesc cu neîncredere li se pare un prag de netrecut. Și-atunci, s-au gândit că această atitudine poate fi atenuată dacă cei care donează știu criteriile care fac diferența între voluntarul cinstit și escroc.

Vin din alte județe, cu minciuni …

"Am întâlnit tot felul de oameni, unii nici nu vor să stea de vorbă, pe motiv de neîncredere. Ne doare că nu banii sunt motivul, ci faptul că ne confundă cu tot felul de escroci dubioși care se folosesc de numele vreunei asociații umanitare, strâng bani, apoi îi folosesc pentru interesele lor" (Marina Dinu). "Românii, în majoritate, au suflet bun și știu să se pună în pielea celor suferinzi atunci când e vorba să doneze vreun ban în scop umanitar. Dar în egală măsură sunt sceptici că banii lor vor ajunge la cel care într-adevăr are nevoie de ei. De ce? Îi las pe cititorii dumneavoastră să răspundă la această întrebare!" (Alexandra Aioanei). "Când e vorba să strâng un bănuț pentru un copil a cărui viață atârnă de o operație sau alt tratament, n-am mamă, n-am tată, adică am puterea să îndur o privire mai neîncrezătoare, o șovăială… Dar suspiciunea că aș fi o escroacă deghizată în voluntar chiar nu pot s-o duc! Presa trebuie să ne ajute, ar fi tot un fel de voluntar pentru acești copii!" – ne-a spus o profesoară voluntară din cadrul Asociației "Aurora salt spre stele", sătulă să fie privită ca o… infractoare și etern apostrofată cu formule de genul: "Ce, iar vreți bani? Iar ați venit? Au venit nu știu câți de la asociația dum-neavoastră! Eu nu le cer hârtii, eu știu că le-am dat banii și gata! Erau cu copii bolnavi de mână, n-am rezistat să nu le dau! Mi-au pus ștampila pe chitanță, le-am dat banul!".

Escrocii ar putea fi depistați

Pentru ca astfel de suspiciuni să fie eliminate, potrivit recomandărilor Asociației "Aurora salt spre stele", dar și ale poliției, este suficient ca voluntarilor să li se ceară, fără niciun sentiment de jenă, următoarele documente: delegație din partea asociației, ordin de deplasare, actul de identitate, legitimație, contractul de voluntar. În plus, voluntarul trebuie să aibă permanent asupra lui o mapă cu statutul aso-ciației, hotărârea judecătorească privind înființarea ei, codul fiscal, plus înștiințările către poliție, primărie, consiliul județean, prefectură, toate autoritățile care iau în evidență asemenea organisme. Sfatul poliției: și atunci când nu aveți suspiciuni, nu-i invitați, în niciun caz în casă sau în curte pe cei care pretind donații!

Atenție și la… chichițe!

l Chiar dacă numărul celor care donează abia după ce consultă dosarul voluntarului nu este prea mare, este suficient să știți că un voluntar corect nu are voie să se deplaseze alături de persoana bolnavă, pentru care se colectează fonduri, indiferent dacă este sau nu copil l De asemenea, dacă vi se ștampilează chitanța în momentul în care ați donat banii, sigur vă aflați în fața unui escroc, întrucât în astfel de situații legea obligă la folosirea unui chitanțier numerotat și ștampilat în prealabil. Practic, colectorii de fonduri nu au ștampilă asupra lor l De aseme-nea, legea le interzice voluntarilor să furnizeze adresa copilului sau adultului pentru care se face ape-lul umanitar sau să facă legătura cu familiile acestora.

Având în vedere că foarte multe probleme umanitare se rezolvă în urma eforturilor asociațiilor de profil, iar constănțenii s-au dovedit oameni sensibili la astfel de chestiuni, pentru a nu se lăsa impresia că toți voluntarii pot fi escroci la drumul mare, ideal ar fi ca, în mod civilizat, cei care donează să le ceară toate documentele de mai sus, iar dacă li se pare ceva suspect, să anunțe poliția. Nu de alta, dar s-a constatat că majoritatea escrocilor dau bir cu fugiții atunci când trebuie să se legitimeze… în detaliu.

Comentează știrea

ralu
11 octombrie 2011
voluntari

Acesti voluntari bat la usile noastre saptamanal, deja ne-am saturat....este foarte deranjant, si apoi in conditii de criza, de unde sa ai bani si de dat...si nici nu stii cui si in ce scop...

sinziana
15 ianuarie 2013
:)

Ma bucur mult ca am gasit acest articol, chiar acum 5 min un voluntar a venit si chiar ma gandeam daca cumva a fost un escroc. Ar fi super daca fundatia ar face o pagina pe facebook cu elementele de control ale chitantei. Chiar ma bucur mult ca banii vor ajunge unde trebuie, sanatate!

Rosu Ion
1 aprilie 2015
Sugestie

Puteti posta pe pagina de facebook a asociatiei pozele celor care sunt acreditati sa faca colectii de la populatie.Cate un album pentru fiecare judet,in care sa fie fotografiile celor acreditati pe acea zona.

AuroraSaltSpreStele
2 martie 2016
Raspuns

Asociatia are pagina de Facebook pe care va puteti documenta despre noi si despre cazurile care sunt in lucru

Răspuns la: :)
Adăugat de : sinziana, 15 ianuarie 2013
Ma bucur mult ca am gasit acest articol, chiar acum 5 min un voluntar a venit si chiar ma gandeam daca cumva a fost un escroc. Ar fi super daca...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 13 Aprilie 2011
Stire din Cetățenești : "Unde s-a pomenit paușal cu apometre?"
Sâmbătă, 24 Septembrie 2011
Stire din Social : A început Marșul bicicliștilor
Pagina a fost generata in 0.5394 secunde