Din ciclul "Cum să ne ferim de țepe!"

Ce ghinion vă pândește când căutați un job în străinătate

605
Ce ghinion vă pândește când căutați un job în străinătate - 24iuliefondtepejob-1374689043.jpg

Articole de la același autor

De când plecarea la muncă în străinătate a devenit o opțiune pentru mulți români, cei care apelează la agenți privați de ocupare și plasare fără a avea date concrete despre seriozitatea acestora, riscă să fluiere a pagubă.

De ce unele agenții de plasare a forței de muncă în străinătate percep comisioane, iar altele nu fac acest lucru? De ce unele agenții cer candidaților la un job în afara țării comisioane mai mari, iar altele mai mici? Legea nu e una pentru toți? – sunt dilemele unui cititor, care ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul din cauza amenințărilor la care susține că este supus de agentul care i-a promis că-i va găsi de lucru afară. Bărbatul susține că a mai apelat la serviciile unor agenți privați în urmă cu mai mulți ani, însă de fiecare dată problema i-a fost rezolvată: "Eu sufăr de plămâni și nu mai am voie să lu-crez în construcții. Am vrut să-mi trimit soția afară, ca menajeră sau să aibă grijă de copii. Nu am cunoștințe în alte țări care să mă ajute, la cine era să apelez dacă nu la ăștia care se ocupă cu așa ceva? Ei m-au întrebat când vreau să plătesc comisionul de 200 euro, înainte sau după ce-i face contractul? Ca să fiu sigur că rezolvă, am zis că plătesc înainte. Numai că ne duc cu vorba de la începutul anului. I-am cerut banii înapoi, tot pe mine m-a amenințat, iar acum nu mai răspunde la telefon. Au voie oamenii ăștia să ia taxe înainte să semnezi contractul? Ori suntem noi ghinioniști?".

Taxa de mediere - legală

Că o parte dintre firmele de recrutare care au ca obiect de activitate plasarea de personal în străinătate cer o taxă de mediere sau comision ne-a confirmat-o și Mihaela Crivea, expert în proble-me de muncă. Nici vorbă însă ca acest comision să fie ilegal! Se poate vorbi despre așa ceva numai dacă firmele de recrutare își permit să încaseze o taxă dublă, adică și de la angajat, și de la angajator: "Scepticismul oamenilor este alimentat, într-adevăr, de faptul că unele agenții percep taxe de felul ăsta, pe când altele nu iau niciun ban. Cei interesați trebuie să știe însă că legea nu interzice încasarea acestor comisioane dacă se respectă condițiile, dar și faptul că sumele pot fi diferite de la firmă la firmă, nu impune legea egalizarea lor. Candidatul este cel care decide dacă le acceptă sau nu".

Clauze de returnare a banilor

Având în vedere că riscul cel mai mare pentru candidații la un loc de muncă în afara granițelor țării îl reprezintă plata comisionului fără ca aceștia să fie apoi efectiv angajați, dar și nenumăratele experiențe neplăcute de acest fel înregistrate de-a lungul anilor, specialista apreciază că un contract de mediere trebuie să fie citit cu maximă atenție literă cu literă. Numai așa se vor cunoaște obligațiile asumate de firmă, condițiile de plată, și, atenție, cel mai important, clauzele privind retunarea banilor sau măcar a unui procent din suma achitată în cazul în care nu se face angajarea efectivă. De asemenea, este extrem de important să se știe dacă agentul respectiv lucrează pe cont propriu, căci există riscul să dispară oricând sau este angajatul unei societăți cu acest profil. În această a doua situație, persoana ar trebui să facă un efort și să solicite Inspectoratului Teritorial de Muncă să verifice dacă agenția respectivă este în regulă: "Chiar și agenții de ocupare a forței de muncă din străinătate sau firmele angajatoare din afara țării pot fi verificate la Registrul Comerțului din statul respectiv. E adevărat că sunt mulți oameni simpli, însă în orice familie există cineva care stăpânește internetul. Iar dacă nu, înainte de a scoate banii pentru comision din buzunar, să se poarte o discuție cu un jurist sau un avocat".

De regulă, în astfel de situații se percep taxe de înscriere de 100 de lei, pentru înregistrarea într-o bază de date, urmate de un comision care se achită, atenție, la angajare și care poate începe de la 200 de euro, ajungând la sume mult mai mari, în funcție de situație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 23 Iulie 2013
Stire din Diverse : Cum să ai succes în carieră
Miercuri, 10 Iulie 2013
Stire din Diverse : Avantajele unui job de coșmar
Pagina a fost generata in 0.627 secunde