Ce gătim astăzi

125
Ce gătim astăzi - sitecegatim-1406552754.jpg
Pui cu scorțișoară. Ingrediente: 2 kg pui tăiat în 8 bucăți, 2 căței de usturoi mărunțiți, un vârf de cuțit sofran, o linguriță pudră scorțișoară, o linguriță sare, 2 lingurițe făină, 2 lingurițe oțet de vin roșu, 2 linguri ulei de măsline, jumătate ceașcă vin alb, preferabil demisec, 2 ficăței de pui tocați mărunt sau jumătate dintr-un cub de supă de pui. Mod de preparare: Într-un castron mic amestecați usturoiul, sofranul, scorțișoara, sarea, făina, oțetul și uleiul de măsline, până când se obține o pastă. Frecați bucățile de pui cu acest amestec și puneți-le fie într-un vas, una lângă alta, fie într-o pungă sigilabilă, ca să se marineze cel puțin 45 de minute (preferabil 24 ore) la congelator. Încălziți cuptorul

la 200 grade. Coaceți bucățile de pui timp de 30 de minute. Adăugați vinul și ficățeii de pui și mai coaceți 30 de minute.

Prăjitură cu prune. Ingrediente: 2 kg de prune, 500 g de făină, 25 g drojdie proaspătă (sau 7 g uscată), 100 g zahăr, 150 g unt, 250 ml lapte călduț, un ou, un plic de zahăr vanilat, un vârf de cuțit de sare, coaja de la o lămâie, 3 linguri, pesmet plus 4 linguri zahăr brun, o lingură rasă de scorțișoară măcinată. Preparare: Acest aluat se realizează simplu în mașina de pâine. Dacă nu aveți una, puteți să frământați ingredientele pentru aluat până obțineți o cocă moale (15-20 minute) pe care o lăsați la dospit, la cald, timp de o oră. Puneți în vasul mașinii de pâine laptele călduț, untul tăiat cubulețe, coaja de lămâie, zahărul vanilat, oul, 100 grame de zahăr, făina și drojdia. Setați programul pentru aluat și lăsați aparatul să meargă. Până dospește aluatul pregătiți tava cuptorului și tapetați-o cu hârtie de copt (de pergament/cerată). Spălați prunele și îndepărtați-le codița. Folosiți un cuțit mic dar bine ascuțit pentru a secționa pe jumătate prunele pe lungime. Îndepărtați sâmburii prunelor și faceți o crestătură ușoară, pe lungime, pe fiecare jumătate de prună. Acestă incizie va preveni curbarea fructelor pe blat. Încingeți cuptorul la 180 de grade (temperatură medie). După ce coca a dospit, scoateți-o din mașina de pâine și întindeți-o cu mâna pe masa tapetată cu făină. Nu folosiți sucitorul/merdenea pentru că va inhiba creșterea. Mutați coca în tavă și întindeți-o cu mâna pe toată suprafața tăvii. Înțepați coca, pe toată suprafața, cu o furculiță, pentru a preveni creșterea dezordonată. Presărați pesmet peste tot aluatul. Puneți prunele în tavă, una lângă alta, cu coaja în jos, până când toată coca este acoperită. Introduceți tava la cuptor pentru 20-25 de minute. După ce s-a copt, scoateți tava din cuptor și pudrați prăjitura imediat cu zahăr amestecat cu scorțișoară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 29 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Calendar
Marţi, 29 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : La dentist, ca la tăiere?
Luni, 28 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Calendar
Luni, 28 Iulie 2014
Stire din Cetățenești : Îngrijirea pisicii lăuze
Pagina a fost generata in 2.6274 secunde