Care sunt "înlocuitorii" unui act de proprietate

709
Care sunt

Articole de la același autor

"Suntem trei frați și vrem să vindem casa părintească, cu teren cu tot, se află în Constanța. Nu avem act de proprietate pe casă. Tot ce avem e un titlu de proprietate pe teren. Numai cu hârtia asta putem să vindem? Ce înlocuitori sunt pentru actul de proprietate?" (Irina Nane).
v v v
Într-adevăr, există… înlocuitori și pentru actul de proprietate. Astfel, potrivit consilierului juridic Carmen Gigică, actul de proprietate al unei case poate fi substituit și de contractul de vânzare-cumpărare, dacă e cazul, sau de Titlul de proprietate pentru teren.
În principiu, reglementările cer ca pentru vânzarea unei case cu teren, la dosarul pentru finalizarea tranzacției la notar să se atașeze certificatul de urbanism, autorizația de construire, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.
De asemenea, pentru a vinde, este nevoie și de Încheierea de Carte Funciară de la Judecătoria pe raza căreia se află imobilul supus vânzării, în care trebuie să se menționeze suprafața reală a terenului, dacă este extravilan sau intravilan, arabil sau intravilan construibil, numărul poștal, dacă există și suprafața construcției.
Pentru a găsi o soluție în acest caz, doamnă Nane, cel mai bine ar fi să vă consultați cu notarul la care intenționați să perfectați actele de vânzare-cumpărare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 06 Noiembrie 2013
Stire din Cetățenești : De câte ori trebuie reînnoit cadastrul
Pagina a fost generata in 0.4903 secunde