Când trebuie să asculte părinții de copiii lor?

Oricât de flexibili am fi în relația cu propriii copii, psihologul Speranța Băcana apreciază că relația părinte-copil presupune asumarea unor roluri, dar și a unui așa-zis raport de putere. De câte ori nu auzim părinți spunând cât de buni prieteni sunt cu copiii lor? Se scapă însă din vedere că prietenia înseamnă o relație de egalitate, însă între părinte și copil nu poate exista o asemenea egalitate, căci părintele trebuie să-și păstreze autoritatea, ca instanță-reper pentru copil, indiferent de vârsta lui. Abia când această autoritate se transformă în dictatură apar eternele conflicte între generații sau chiar rupturi între părinți și copii. Revenind la ingredientele "prieteniei" care ar trebui, totuși, să se regăsească în relația dintre părinte și copil, indiferent de vârstă, acestea sunt respectul reciproc, autonomia fiecăruia, loialitatea, bunul simț. Ce înseamnă, de fapt, respectul într-o asemenea relație? În primul rând, să-ți pese de celălalt, să ții cont de el, fie că este tânăr, fie că a ajuns un neputincios, la vârsta senectuții. Pe de altă parte, psihologul atrage atenția că aceste valori trebuie insuflate copiilor de la cele mai fragede vârste. Cât privește autonomia pe care o pretind copiii, mai ales în ziua de azi, aceasta presupune și un anume control, dar și o serie de libertăți, pe care părinții trebuie să le acorde copiilor dacă-și doresc o relație normală, caldă.

Diferențe între generații

Dincolo de aceste lucruri teoretice, în practică, a devenit o regulă ca în comunicarea dintre copii și părinți, mai cu seamă în perioada adolescenței și chiar după acest prag, să apară tot felul de divergențe. Depășirea acestora depinde, indiscutabil, de atitudinea adoptată în primul rând de părinte, care trebuie să înțeleagă că sosește o zi în care trebuie să asculte și de copil, să facă un efort și să se pună în locul lui, nu doar să-i impună reguli peste reguli, fie și în ideea de a-i fi lui bine! De multe ori, din cauza inabilității dezvoltării unei relații deschise și corecte între generații, se ajunge la situații de genul celei descrise de o tânără în vârstă de 28 de ani, care, și la această vârstă, trebuie să-și trăiască viața după regulile impuse de mama sa.

"Iar fac comoție, ai grijă!"

Este o formulă pe care tânăra o aude în mod constant din gura mamei sale din 14 august 2007, când a făcut, într-adevăr, un accident vascular cerebral. Tânăra ne-a mărturisit că toate discuțiile por-nesc de la refuzul mamei sale de a accepta că la această vârstă, ea este cea care trebuie să stabilească regulile jocului: "Ca să-mi fie mie bine, zice mama, trebuie să nu-i ies din cuvânt. Dacă trec peste cuvântul ei, iar face comoție! De vreo patru luni am o relație și m-am mutat la prietenul meu, vă dați seama ce-ar fi fost să-l aduc la mine. Se plânge la toți că o să facă comoție din cauza mea. O iubesc, vreau să fim din nou apropiate, chiar m-aș întoarce acasă, dar e complicat…". Tânăra ne-a povestit că a epuizat toate formulele posibile prin care a încercat să-și convingă mama că a sosit momentul când trebuie să-i asculte și ei părerile.

v v v

Mulți copii le reproșează părinților că sunt prea băgăcioși, prea domi-natori, că doresc să dețină controlul maxim asupra vieții lor. Situația în care se află această tânără demonstrează, potrivit psihologului, că forța și amenințarea reprezintă modul cel mai primitiv de manifestare a puterii. În vreme ce autoritatea, cu respectarea unor limite, este necesară când copiii sunt mici și nu au discernământul situațiilor în care se bagă, după ce ei cresc, devenind adolescenți și chiar adulți, dacă aceasta continuă să se manifeste, se poate transforma în autoritarism sau în dominare. De fapt, părinții dominatori simt nevoia să-și construiască propria securitate pe supunerea copiilor.

Referitor la șantaj, formule de genul "Iar o să fac comoție!", când sunt adresate unui tânăr de 28 de ani, spre deosebire de un puști, complică foarte mult relația părinte-copil, o răcesc puternic, pentru că practic interzic libertăți obișnuite acestei vârste, ceea ce nu e deloc în ordine.

Deși nu e ușor, problemele de această natură se pot rezolva numai între părțile implicate, cu răbdare: "Îi recomand tinerei să preia controlul situației și, în loc s-o critice pe mama ei, ar fi mai bine să-și păstreze calmul și să-i explice că este un adult care trebuie să-și asume responsabilitățile pentru propriile fapte, că are controlul situației, că s-ar întoarce oricând acasă dacă și-ar schimba compor-tamentul". Cu alte cuvinte, părinții trebuie să înțeleagă că vine o perioadă când și copiii au nevoie să fie ascultați!