Când n-ai voie să faci tot ce vrei în casa ta

1415
1
Când n-ai voie să faci tot  ce vrei în casa ta - fondcandnaivoie-1402413120.jpg

Articole de la același autor

Proprietari sau nu, soții nu pot dispune după bunul plac nici măcar de bunurile personale din locuință, în toate deciziile fiind nevoie de consimțământul scris al celuilalt soț.

Printre noile noțiuni de drept al familiei care se bucură de reglementare specială odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Civil se regăsește și cea de locuință a familiei. Preocuparea legiuitorului român de a asigura protecție locuinței familiei este justificată având în vedere faptul că aceasta este esențială pentru coeziunea familiei. În plus, existența unei comunități de viață a soților presupune că aceștia au îndatorirea de a locui împreună – ne-a spus consilierul juridic Carmen Gigică. Așadar, încheierea căsătoriei face să se nască în sarcina soților obligația de a locui împreună, ceea ce implică desfășurarea traiului în comun în aceeași locuință, care poartă denumirea de locuință a familiei sau locuință conjugală, iar deciziile în această direcție să fie luate prin comun acord.

Tot bărbatul rămâne șef?

Dar ce se întâmplă când de locuința familiei încearcă să dispună, după bunul plac, numai unul dintre soți? Este marea dilemă a u-neia dintre cititoare:

"Ginerele meu și-a făcut obiceiul ca de câte ori pleacă fiica mea la tratament, să schimbe mobila din casă, chipurile, ca să-i facă o surpriză plăcută la întoarcere. Fata i-a tot spus că poate să facă alte surprize, dar el tot ce-l taie capul face. O mare parte din vină e a mea, eu l-am susținut în surprizele astea și pe motiv că el e cu banul în casă, salariul fetei fiind destul de mic. Acum două luni, a făcut-o și mai lată. După ce s-a întors fata de la tratament, a găsit în casă doi chiriași, studenți, i-au fost recomandați ginerelui de un prieten, cică nu l-a putut refuza. Înțeleg că e casa lui, dar sunt căsătoriți de 14 ani, nici măcar nu întreabă, el merge numai pe… surprize, surprize! Fiica mea a ajuns de poză în casă… Ca să se răzbune pe el, luna trecută a dat și ea din casă șifonierul care-i plăcea lui. Mare scandal, omul cere divorț, a trimis-o la mine și se bate cu pumnu-n piept că el e șeful casei! Adică, el are voie să vândă, să închirieze, pe motiv că e casa lui, iar ea, dacă nu tace, să fie dată afară ca o măsea stricată?".

E nevoie de consens

Convine sau nu convine unora, noul Cod Civil a adus o serie de modificări în multe privințe.

De exemplu, fără consimțământul, și nu verbal, ci în scris, al celuilalt soț, niciunul dintre soți, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinței familiei și nici nu poate încheia acte prin care ar fi afectată folosința acesteia. Mai mult decât atât, potrivit consilierului juridic, un soț nu poate înstrăina din casă nici bunurile ce mobilează sau decorează locuința familiei și nu poate dispune de acestea fără consimțământul scris al celuilalt soț.

Intervenția autorităților

Iar în situațiile în care se cere consimțământul celuilalt soț, dar este refuzat fără un motiv legitim, acesta poate să sesizeze instanța de tutelă, solicitând sprijin în autorizarea încheierii actului. Și soțul care nu și-a dat consimțământul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat cunoștință despre acesta, dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial.

De precizat că și în situația în care imobilul este bun propriu al unuia dintre soți, locuința poate fi notată în cartea funciară ca locuință a familiei la solicitarea soțului neproprietar. Totul, din cauză că actuala legislație presupune că soții hotărăsc de comun acord în tot ceea ce privește căsătoria și tot ei decid să afecteze această locuință traiului de zi cu zi, atribuindu-i astfel caracterul de locuință a familiei.

Comentează știrea

Relu
30 septembrie 2014
Cele mai sigure locuri de munca!

Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 26 Aprilie 2014
Stire din Cetățenești : Ce să urmărești când cumperi un teren
Sâmbătă, 24 Mai 2014
Stire din Eveniment : Incendiu în Constanța!
Pagina a fost generata in 1.0547 secunde