Psihologul te ajută

Aveți o soție prea ambițioasă? Cum îi faceți față?

681
Aveți o soție prea ambițioasă? Cum îi faceți față? - 23septfonddependentamunca-1348420683.jpg
De când soțul său a început să cîștige foarte mult comparativ cu ea s-a ambiționat să muncească pe brânci, neglijându-și familia, numai pentru a fi avansată la locul de muncă. Ambiția incontrolabilă de a munci fără încetare, indiferent de scop, este o relație patologică între om și munca lui.


Dependența de muncă este considerată o mască, o ultimă soluție pentru a acoperi ceea ce, de fapt, ne lipsește din viață, iar persoanele care se refugiază în muncă în realitate sunt neîncrezătoare în forțele proprii, spune psihologul Speranța Băcana. Mai mult, astfel de oameni sunt, în general, de-pendenți și de propria imagine, iar prin muncă susținută vor să de-monstreze că sunt persoane puternice, ambițioase să ajungă la fel ca un model din familie. Un cititor al ziarului nostru în vârstă de 43 de ani, tată a doi copii minori, căsătorit cu o femeie mai în vârstă decât el, ne-a mărturisit că se află în ingrata situație ca propria soție să fie în competiție și cu el: "Mereu s-a întrecut cu colegii de muncă, dar ca să se ia la întrecere și cu mine, soțul ei, niciodată nu m-am gândit. Ne-am descurcat, e adevărat, eu mai bine decât ea. În loc să se bucure că am avansat și câștig bine și să aibă grijă de familie și de copii, mi-a spus că până nu mă ajunge din urmă cu salariul nu se lasă. Problema e că a ajuns la o vârstă, e băgată toată-n cifre, nu se odihnește, practic și-a mutat biroul acasă, iar ora ei de culcare e spre trei dimineața, și cafeaua o bea pe fugă. Nici copiii nu sunt îngrijiți ca lumea, a rupt-o și cu prietenii din lipsa timpului, este epuizată și nervoasă, dar nu recunoaște, zile libere nu vrea să-și ia, femeia asta nu mai simte viața, ne-a disperat pe toți". Psihologul Speranța Băcana ne-a explicat că, de regulă, sintagma "dependent de muncă" sau devotamentul exagerat față de carieră nu are o conotație negativă precum dependența de jocuri de noroc, droguri, alcool decât în momentul în care intervine fenomenul de neglijare a familiei și a relațiilor sociale. Cât privește diferența dintre un dependent de muncă și un angajat foarte conștiincios, aceasta este următoarea: dacă dependentul își ocupă și timpul liber cu sarcinile de serviciu, cel sârguincios, după orele de muncă își dorește odihnă, o viață frumoasă de familie, ieșiri cu prietenii etc. De asemenea, psihologul apreciază că dependența de muncă poate avea ca punct de plecare și ambiția obsedantă de a avansa, de a obține cu orice preț ceea ce ne-a lipsit cândva din punct de vedere material, de a avea o imagine bună în fața apropiaților sau ambiția de a ajunge la fel ca un anume model din familie. Ne-a confirmat că persoanele dependente de muncă sunt, în ge-neral, agresive și orientate spre acțiune permanentă, preferând să lucreze singure, nu în echipă și, oricât ar fi de extenuate, nu recunosc. Pentru a înțelege mai bine situația, psihologul ne-a explicat că există trei stadii ale acestei dependențe: primul, când dependentul este mereu ocupat, se gândește numai la muncă și refuză să-și ia zile libere; al doilea stadiu, când începe să renunțe la relațiile personale, se simte epuizat fizic și are tulburări de somn și chiar stări de priviri în gol și ultimul stadiu, când apar durerile de cap și de spate, tensiunea arterială crește, iar în cazuri de epuizare maximă pot apărea accidente vasculare cerebrale sau infarcturi.

Se impune ajutor specializat

În cazul unor asemenea persoane se produce o ruptură între emoție și gândire, pentru ele verbul a simți neavând nicio relevanță, căci întreaga lor existență este acaparată de verbul a face. Întrucât epuizarea fizică și cea psihică pot avea efecte catastrofale asupra organismului, psihologul consideră că dacă familia nu-l poate ajuta pe dependent să-și regăsească echilibrul între muncă și viața personală, este neapărată nevoie de ajutor specializat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 24 Septembrie 2012
Stire din Cetățenești : Esofagita netratată duce la ulcer
Sâmbătă, 22 Septembrie 2012
Stire din Cetățenești : Găluște cu prune, un desert de irezistibil
Pagina a fost generata in 1.6438 secunde