Asociația "de scară", o soluție pentru racordarea la gaze?

810
Asociația

Articole de la același autor

Din cauza restanțierilor la întreținere, nu pot finaliza demersul de racordare a blocului la rețeaua de gaze naturale. O soluție 
ar fi desprinderea din asociația mare și constituirea uneia noi. Însă, și acest demers este complicat.


Conștienți că mulți dintre vecinii lor au acumulat datorii din cauza unor reale dificultăți financiare și nu din rea credință, dar și de incertitudinea ajungerii la zi cu plata întreținerii, în perioada imediat următoare, locatarii caută o soluție de compromis, capabilă să-i scoată din acest blocaj: "Încercăm, de anul trecut, să ne racordăm la gaze. Pe fiecare scară s-a făcut un comitet de inițiativă. Nu s-a reușit nimic, din cauza restanțelor, unii chiar nu au de unde să plătească. Problema e că ne-au luat-o înainte de la o altă scară, am văzut, zilele trecute, că se făceau săpături  pentru branșarea la gaze. Vrem și noi să ne desprindem, să facem la fel, o asociație de scară, dar președintele ne-a spus, din mers, că la noi nu se poate, din motive tehnice. Dacă facem adunare, ne explică el motivele. Adică, pentru altă scară s-a putut, iar pentru noi, nu? Or, domnul președinte se teme că toate scările o să-și facă asociație personală! E un bloc lung, cu șase scări". 


Condiție-cheie
După cum ne-a explicat Florica Ganea, vicepreședintă a Uniunii Asociațiilor de Proprietari Constanța, cu toate că legea permite înființarea unei asociații de tronson sau de scară, nu se poate porni la acest drum dacă nu există posibilitatea tehnică de a se contoriza, separat, consumul de apă aferent scării respective: "Într-adevăr, este destul de complicată desprinderea dintr-o asociație și constituirea alteia, numai pe o scară, din cauză că sunt mulți pași de urmat. Însă, din păcate, nu se poate demara această acțiune dacă nu se obține, în prealabil, un aviz din partea RAJA, prin care să se confirme posibilitatea montării unor aparate de măsură care pot contoriza, separat, consumul de pe scara respectivă. Pentru că noua asociație va trebui să încheie un contract de furnizare, separat de asociația mare, cu RAJA. În aceste condiții, cei interesați ar trebui să depună o cerere către regia de apă, în care să menționeze intenția de a face o nouă asociație și să solicite avizul pentru contorizarea separată a acelei scări. Altă soluție nu există, deci conducerile acelor asociații nu pot fi acuzate că ar bloca lucrurile din alte motive, dacă, tehnic, desprinderea nu e posibilă".
 
Un alt hop!
Apoi, dacă se obține un aviz favorabil din partea RAJA, iar adunarea generală a stabilit, prin acordul scris a cel puțin jumătate plus unu din numărul proprietarilor apartamentelor, dar și al spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință existente în cadrul blocului, atunci condițiile esențiale au fost îndeplinite. Însă, mai trebuie trecut un alt hop: potrivit legislației privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, în imobilele cu mai multe tronsoane sau scări se pot constitui asociații de proprietari pe fiecare tronson ori scară în parte, însă, atenție,  numai dacă nu există o proprietate comună aferentă tronsoanelor sau scărilor care nu poate fi delimitată. Apoi, în funcție de situa-ție, asociațiile de proprietari înființate pe scări sau tronsoane de clădire își pot reglementa, între ele, raporturile juridice cu privire la aspectele tehnice comune acestora, printr-o anexă la acordul de asociere. Iar dacă au nevoie de consiliere în vederea întocmirii documentației necesare, pot cere sprijinul Uniunii Asociațiilor de Proprietari, al cărei sediu se află pe strada Jupiter nr. 13, Constanța. 


Procedura juridică
Cererea pentru dobândirea personalității juridice a asociației de proprietari, împreună cu statutul, acordul de asociere și procesul-ver-bal al adunării generale de consti-tuire se depun și se înregistrează la organul financiar local în a cărui rază teritorială se află clădirea. Statutul și acordul de asociere se întocmesc tot în baza Legii nr. 230 din 2007. De reținut că asociația de proprietari capătă personalitate juridică numai în baza încheierii judecătorului-delegat desemnat la organul financiar local de către președintele judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială se află clădirea. Iar dacă se întâmplă ca unii proprietari să nu fie prezenți la adunarea generală de constituire a noii asociații, ei se pot înscrie ulterior, pe baza unei cereri scrise și fără îndeplinirea altor formalități. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5403 secunde