SEMNALE

"Am avut program și de trei ore, tot un drac!"

2161
Mai mulți locatari îl acuză pe președintele asociației că a impus administratorului un program de încasări de numai o oră pe săptămână. În replică, președintele susține că și în perioada în care programul era de trei ore, de două ori pe săptămână, existau restanțieri, "culmea coincidenței, aceiași cu cei de azi, nimeni alții decât reclamagii la ziar, cărora le place să ne șicaneze!".

Fișa postului unui administrator este destul de încărcată, una dintre obligațiile acestuia fiind și încasarea cheltuielilor aferente întreținerii pentru fiecare apartament în parte, cu emitere de chitanțe. Pentru ca administratorul să poată încasa banii de la proprietari, la nivelul asociației, cu aprobarea adunării generale, se stabilește un program de încasări, în func-ție de criteriile asupra cărora se convine de comun acord la nivelul asociației.
Pentru că sunt nemulțumiți de programul de încasări, Nistor Nica (49 ani) și D. Anca (54 ani) au dorit să atragă atenția conducerii asociației și pe această cale, că dacă nu vor prelungi programul de încasări, vor fi și mai mulți restanțieri, oameni al căror program de muncă nu le permite să respecte programul prea scurt al asociației.
"Le-am spus: «oameni buni, nu e corect! Numai o oră pe săptămână program de încasări este foarte, foarte puțin timp!» Eu spun, eu aud, nu se ia nicio măsură. Nu sunt singurul care nu fac față la programul ăsta, mai sunt și alții, m-au rugat pe mine să reclam situația și în numele lor. Am cercetat ce program au și alte asociații. Din șase asociații, numai la una era program de o oră. Aveau și ei pe liste o grămadă de restanțieri. Aici e buba, omul nu are timp să plătească și adună restanțe. Plătește penalizări din cauza acestui program nenorocit! Ce-i costă să-l mai prelun-gească?" - se întreabă Nistor Nica.
Pe de altă parte, D. Anca îi acuză pe colocatarii care nu au nimic de obiectat în legătură cu programul actual "că se gudură pe lângă președinte ca să nu-i treacă pe lista de restanțieri. Nu înțeleg de ce numai eu și domnul Nistor apărem pe lista aia nenorocită? Bag mâna-n foc că mai sunt și alții, dar ei nu apar pe liste pentru că sunt de acord cu tot ce hotărăște președintele. De exemplu, când s-au pus geamuri termopan pe casa scării, de sus până jos, noi doi n-am fost de acord, ceilalți, de-i știm noi că sunt restanțieri, au ridicat primii mâna. Așa merge la noi, dacă ai gura mare, apari la gazeta de perete. Poate că după ce apare articolul în ziar, o să avem și noi un program mai bun, măcar de două ore, de două ori pe săptămână".

"Ei cred că administratorul încasează banii și-atât!"
Înainte de orice alt comentariu, în calitate de președinte al asociației de proprietari, Pascu Terzeanu a dorit să precizeze că situația conflictuală pe tema programului de încasări al asociației este alimentată de cei care pornesc de la premisa că singura atribuție a administratorului unei asociații de proprietari este aceea de a o face pe casierul. Cu toate că le-a explicat de fiecare dată că "admi-nistratorul are multe obligații, ei o țin pe-a lor. Nu v-au spus că ei rămân veșnic pe lista restanțierilor, indiferent de programul de încasări? Am avut program și de trei ore, tot un drac! Programul l-am schimbat doar de câteva luni, din cauză că adminis-tratorul stătea degeaba trei ore, de două ori pe săptămână. Omul tot la deschiderea programului vine, s-a verificat asta în atâția ani. Dar dacă adunarea generală hotărăște alt program, îl prelungim, nu-i problemă. Nu eu am schimbat programul, ci adunarea generală!".
Referitor la așa-zisa practică a conducerii asociației de a favoriza un locatar sau altul, președintele demonstrează oricărui proprietar care are îndoieli în această privință, cu documentele în față, că, până acum, singurii restanțieri au fost N. Nica și D. Anca.
Profitând de ocazia creată, președintele consideră că pentru informarea cititorilor, dar și pentru înlăturarea unor suspiciuni ale celor care locuiesc la bloc, ar fi util să se precizeze și celelalte obligații ale administratorului unei asociații de proprietari.
Având în vedere că o asemenea fișă este destul de încărcată, o vom publica în ziarul nostru de mâine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3048 secunde