Ai consumat, n-ai consumat, plătești pierderile de la bloc?

3125
2
Ai consumat, n-ai consumat, plătești pierderile de la bloc? - 22novfondpierderiapa-1385139686.jpg
Costurile cu întreținerea alimentează bănuieli între locatari nu doar din cauza repartitoarelor pentru căldură, ci și a apometrelor

de apartament, care au abateri mai mari la înregistrarea consumului față de cele de branșament.

Tehnic, pierderile de apă reprezintă diferența dintre suma consumurilor individuale înregistrate de apometrele din apartamente și consumul înregistrat de contorul de branșament. Aproape că nu există bloc fără această problemă, însă lucrurile se complică dacă diferențele sunt prea mari, iar unii locatari o țin morțiș că apometrul sau repartitorul lor sunt în regulă și nu au motive să plătească pentru verificare sau pentru cumpărarea altora noi, mai performante.

"Poate asociația să oblige proprietarii să-și verifice apometrele de mai multe ori, dacă există bănuieli de furt sau că au fost montate ca să permită furtul, prin șmecherii numai de ei știute?" - se întreabă Ana Duca, Daniela Mihai și C. Câmpeanu, care acceptă că se mai produc și pierderi la căldură, la apă, însă nu sunt de acord cu refuzul de a se identifica adevăratele cauze ale acestor masive pierderi la nivelul asociației.

Decizii la îndemâna locatarilor

Ing. Nicolae Stan, responsabil pe probleme tehnice în cadrul Uniunii Asociațiilor de Proprietari Constanța, ne-a explicat că nicio lege nu împiedică asociațiile să hotărască verificarea apometrelor de apartament, dacă există sus-piciuni de funcționare incorectă, de blocare, de folosire a tot felul de șmecherii, pentru ca acestea să înregistreze un consum mai mic față de cel real, dacă nu sunt montate de firme autorizate, în scopul identificării motivelor care duc la diferențe atât de mari între indexurile acestora și cel al branșamentului de scară.

În plus, legislația conține și portițe destinate lămuririi acestor bănuieli, cum este, de exemplu, aprobarea unui regulament privind montarea, citirea, ținerea evidenței indexurilor, verificări periodice la apometrele de apartament. De asemenea, se pot hotărî și even-tuale sancțiuni, dacă proprietarii nu permit accesul în apartament pentru verificări planificate sau inopinate.

Obligația locatarilor

Cât privește montajul apometrelor de apartament, legea obligă ca acesta să se facă numai prin firme autorizate de ANRSC, apometrele având, la prima montare, și termen de garanție. Iar cei care, pe motiv că se pricep, își montează singuri apometrele, trebuie să înțeleagă că încalcă legea.

Trucuri la citirea apometrelor

Referitor la mult invocatele diferențe dintre suma repartitoarelor de apartament și apometrul de la scară, acestea s-ar putea datora clasei de precizie a apometrului, poziției incorecte de montare, dar și furtului de apă din apartamente. De aceea, pentru a asigura o coerență în compararea consumurilor, apometrele individuale și cel de branșament trebuie să fie citite în același timp.

Diferențe de precizie

Cât privește precizia de măsurare a apometrelor, aceasta poate varia între plus cinci și plus doi la sută, în funcție de debitul de apă. Însă, aceste variații sunt admise de reglementările elaborate de Biroul Român de Metrologie Legală. Totuși, Nicolae Stan recomandă ca la regulamentul intern al asociației să se atașeze și o hotărâre privind modul de repartiție a diferenței de consum, căci acestea există în toate asociațiile. În plus, din verificările pe teren, s-a constatat că pentru aceleași tipuri de apometre și pe apă rece, și pe apă caldă, diferența cea mai mare este pe apă rece, de unde concluzia că să fură prin tot felul de metode. Or, exact pentru înlăturarea suspiciunilor, legea dă dreptul locatarilor să dispună și verificarea apometrelor individuale, astfel încât aceștia să afle care este sursa pierderilor masive.

Comentează știrea

matematica de-a 5-a
23 noiembrie 2013
tanta_lai

1) Indexele trebuie transmise cel putin cu o cifra dupa virgula, pt ca de aici apar cele mai multe diferente (se inmulteste cu cateva zeci de apartamente si se simte). 2) Din multe motive, locuitul la bloc e o imb_ecilitate specifica ras_ei umane.

Hotii de guvernanti
24 noiembrie 2013
Vax apometre si gicalorimetre

E vax ideea contorizarii atata timp cat pretul gigacaloriei si al metrului cub de apa creste, se dubleaza sau se tripleaza, de ce punem aparatele ?...degeaba !!!...traiasca hotii nostri de parlamentari si primari pe care i-am votat !!!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 26 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : Furt din scara unui bloc din Constanța
Pagina a fost generata in 2.4288 secunde