Acuzată de soț că este "nehalită" și distruge copiii "cu mâncarea"

3574
Acuzată de soț că  este
A-i face copilului toate poftele înseamnă, potrivit specialiștilor, aproape întotdeauna, condamnarea la obezitate. Mai mult, ceea ce o femeie mănâncă în timpul sarcinii va determina sau nu viitoarele probleme cu greutatea sau chiar cu obezitatea ale copilului.

"Eu am treabă, cu doi copii de crescut, iar soțul meu, în loc să mă ajute, că nu-mi văd capul, stă cu nasul în oalele mele și mă terorizează că distrug copiii cu mâncarea. Părerea lui e că nu gătesc mâncare sănătoasă, unu, pentru că sunt eu nehalită și doi, că nu mă informez cu ce ar fi corect să mănânce copiii și chestii din astea. Este adevărat că și eu, și copiii, suntem pofticioși.
Eu sunt chiar slabă, muncesc foarte mult, însă copiii sunt durdulii, dar eu zic că le stă bine la vârsta lor. Sunt tânără, nu am pretenția că gătesc perfect, însă mă descurc, nu mi-am adus femeie în casă cum fac altele.
N-o să mă credeți, dar soțul meu uită că tot timpul are poftă de ceva bun, că moare dacă nu-i fac de trei ori pe săptămână cartofi prăjiți, ciocolata nu trebuie să-i lipsească din dulap, sâmbăta e zi de pizza, și mă acuză pe mine că nu știu ce e aia mâncare sănătoasă!
Am doi băieți, unul de trei ani și al doilea de un an și nouă luni, care, normal, când văd cartofii prăjiți pe masă au și ei poftă și se reped. Normal că nu le dau pe săturate, dar să guste trebuie! Știu că nu sunt buni pentru copii cartofii prăjiți, dar el de ce nu renunță, ca să nu mai fie tentați și copiii și mă acuză pe mine? Sau să-i prăjească el și noi să plecăm la plimbare, dar n-ai să-l vezi pe el gătind ceva, nici măcar un ou nu-și prăjește!
Ce pot să fac, am doi copii, el aduce banii în casă, și sunt destui ca să trăim omenește. Dar nici în halul în care mă bate la cap nu se mai poate. Am uitat să vă spun că în perioada cât am fost gravidă mă acuza că mănânc toate prostiile. E mai rău ca un milițian pe capul meu.
Maică-mea e și ea supărată, suntem trei copii, ne-a crescut cu mâncare adevărată românească, am mâncat și noi tone de cartofi prăjiți, slănină, cârnați și sarmale, dar toți suntem sănătoși. Dumneavoas-tră credeți că bucătăria românească omoară oameni? Este cazul să le interzicem copiilor poftele, să le luăm toate mezelurile de pe masă? Eu, una, dacă nu le fac toate poftele copiilor, nu mă consider mamă! Oare ce trebuie să mănânce copiii pentru ca soțul meu să mă lase în pace? Vă mulțumesc din suflet și îmi cer iertare pentru îndrăzneală!" – Mara I., 32 ani.
v v v
Stimată doamnă Mara, cu riscul de a fi în dezacord cu părerile dumneavoastră legate de ceea ce înseamnă o alimentație sănătoasă, medicul pediatru Aura Ioan, specializat și în probleme de nutriție, este de părere că a-i face copilului toate poftele, fără a ține seama că sunt alimente care nu trebuie, sub niciun motiv, să-i fie puse pe masă, condamnă copiii, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, la obezitate: "Și nu spun eu asta, ci nenumărate studii pe acest subiect realizate în timp!".
Mai mult decât atât, specialista atrage atenția viitoarelor mămici că și alimentele pe care le consumă în timpul sarcinii vor influența sau nu greutatea ulterioară a copilului, dar asta nu înseamnă că perioada intrauterină este singura răspunzătoare de… formele viitorului adult, un alt moment important fiind și în jurul vârstei de 10 - 11 ani a copilului, când numărul celulelor grase poate crește foarte mult dacă părinții nu sunt suficient de atenți la alimentația copiilor și în această perioadă.

Ce trebuie să punem pe masa copiilor?
Specialiștii au ajuns la concluzia că, în primul rând, copiii trebuie să mănânce carne, dar cu condiția să fie cât mai puțin procesată, adică să fie excluse mezelurile ori alte produse semipreparate. De asemenea, din alimentația lor nu trebuie să lipsească legumele, fructele, laptele și produsele lactate, ouăle. Referitor la pizza și alte produse tip fast-food, mai bine uitați de ele, mai ales când vine vorba de copii.
Având în vedere discuțiile din familia dumneavoastră, specialista vă recomandă să țineți copiii departe de cicăleala constantă a soțului dumneavoastră cu privire la ce au și la ce nu au voie să mănânce. Esențial este ca dumneavoastră, ca părinți, să le puneți pe masă numai alimentele recomandate pentru vârsta pe care o au, iar dacă au anumite pofte... interzise, să le explicați de ce nu e bine să consume alimentul după care tânjesc.
Ar trebui să-i explicați, de asemenea, soțului dumneavoastră că la fel de important este și exemplul personal și că atâta vreme cât el însuși face exces de cartofi prăjiți, nu poate să pretindă unui copil să nu facă același lucru.
Dacă nu vă descurcați în privința alimentației corespunzătoare vârstei copiilor dumneavoastră, cereți ajutorul medicului de familie, care vă poate recomanda una din cărțile pe această temă, scriseă de specialiști, pe care le puteți găsi în librării. Important și esențial este ca dumneavoastră, ca părinți, să fiți foarte preocupați de alimentația corectă a copiilor, restul problemelor ce decurg din acest subiect rezolvându-se mai ușor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 12 Iunie 2010
Stire din Diverse : Creștem mari mâncând legume!
Sâmbătă, 29 Mai 2010
Stire din Social : Piedici puse adopțiilor
Pagina a fost generata in 0.4629 secunde