SEMNALE

Acuzat de locatari că… se șterge la fund cu ei!

3521
Acuzat de locatari că… se șterge la fund cu ei! - 4e9101a27e90ccf06980744e76749c2c.jpg
Disensiunile între locatari au apărut din cauză că președintele asociației s-a angajat, fără să le ceară aprobarea în adunarea generală, să repare terasa blocului, deși oamenii (care acceptă că lucrarea este, totuși, necesară) i s-au plâns că nu-și permit astfel de cheltuieli în momentul de față. Locatarii îi mai impută... șefului lor că le-a schimbat administratorul, deși, din punctul lor de vedere, nu era cazul.

"Avem la asociație un președinte pe care l-am respectat până acum pentru tot ce-a făcut pentru noi. E un om care nu are fițe, l-am văzut dând cu mătura în curtea blocului, s-a zbătut să ne scape de gândaci și alte insecte, și-a adus ginerele să vopsească balustradele scărilor fără să-i dea niciun ban, ce mai, a făcut multe. Dar se pare că văzând cât de mulțumiți suntem de el a început să ne cam ia la mișto când mai aveam și noi câte o idee bună. I-am iertat multe ieșiri și jigniri – că îi cam place să ne porcăiască, numai și numai pentru că e gospodar. Totuși, când ne-a spus că a angajat o firmă să ne repare acoperișul, am luat foc cei mai mulți dintre noi, din cauză că nu dispunem momentan de bani. Dar el nu ține cont de asta și vrea să meargă mai departe. L-am rugat să facă o adunare generală, ca să vedem ce spun și ceilalți oameni, dar ne-a spus că el a ținut adunarea pe anul ăsta și nu mai are de gând să facă altă adunare, doar așa, ca să se afle-n treabă. Ne-a scos ochii că tot ce face, face pentru locatarii de la ultimul etaj, care suferă din cauza acoperișului stricat, că legea îi dă numai lui dreptul să convoace adunarea generală, ne-a sfătuit să ne revenim și să nu mai facem atmosferă în bloc. Eu mai sunt supărat că vrea să-l schimbe pe administrator, cu toate că omul își vede de treaba lui. Am vorbit și cu alți locatari și toți se plâng că președintele se șterge la fund cu noi, că nu ține cont de părerile noastre. Sunt abonat la Cuget liber și tocmai de aceea m-am gândit că ne puteți ajuta să aflăm dacă legea îi dă numai președintelui dreptul să convoace adunarea generală și dacă poate să-l schimbe pe administrator fără un motiv. Vă mulțumesc, în numele multor locatari nemulțumiți" – S. Marian, 47 ani.

"Dar când i-am șters eu la fund, le-a plăcut?"
Vădit deranjat de felul "ingrat" în care locatarii răspund eforturilor pe care le-a făcut, în cei nouă ani de când este președinte, pentru a le rezolva toate problemele cu cele mai mici costuri posibile, A. Ursianu ne-a spus că atunci când "oamenii nu se obosesc să citească legea", vorbesc vrute și nevrute. Mai mult, pentru a evita astfel de situații, le-a înmânat tuturor proprietarilor câte o copie a Legii nr. 230 privind funcționarea asociațiilor de locatari, pe care, "dacă ar fi citit-o măcar înainte de a da fuga la ziar, ar fi aflat că pot și ei să convoace adunarea generală, că nu sunt neapărat la mâna mea. Nu sunt mici ca să le dau mură-n gură tot. Am cheltuit o grămadă de hârtie din banii mei, n-am luat un leu de la asociație și am rugat o nepoată să-mi tragă legea la xerox pentru toți, așa m-a învățat un avocat să fac, după un proces pe care l-am avut cu un locatar, și tot degeaba. Am făcut pentru ei cât n-am făcut pentru fa-milia mea și acum mă acuză că mă șterg la fund cu ei! Dar când i-am șters eu la fund, le-a plăcut?"

În situații de urgență, locatarii pot convoca adunarea extraordinară
Potrivit Legii nr. 230 din 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, adunarea generală a proprietarilor trebuie să fie ținută cel puțin o dată pe an, în primul trimestru.
Dacă, pe parcurs, intervin situații speciale sau de maximă urgență, pot fi convocate adunările generale extraordinare, iar inițiativa nu trebuie să aparțină, neapărat, președintelui sau comitetului executiv, ci chiar locatarilor, cu condiția ca ei să reprezinte 20 la sută din numărul proprietarilor membri ai asociației.
Referitor la schimbarea administratorului, A. Ursianu ne-a explicat că totul s-a datorat faptului că fostul administrator a refuzat să urmeze cursurile de atestare, ceea ce contravine legii. Mai mult, președintele și-a exprimat dezamăgirea că, toți locatarii știu că terasa blocului este spațiu comun și trebuie să suporte, împreună, cheltuielile pentru reparații: "Sincer, nu mă așteptam, sunt lipsiți total de înțelegere pentru oameni care n-au nicio vină că locuiesc la ultimul etaj. Dacă erau ei în locul lor, tot așa puneau problema?".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2862 secunde