Google Maps introduce noi funcții pentru șoferi: afișează limitele de viteză și pozițiile camerelor video de supraveghere

Joi, 24 Ianuarie 2019
385
Google Maps a început să introducă informații despre viteza maximă permisă și poziția camerelor video de supraveghere, funcții prin care se apropie de cele oferite de aplicația Waze, scrie automarket.ro


Google Maps, aplicația de navigație dezvoltată de Google, a început să introducă două noi funcții utile pentru șoferi.

Prima dintre ele vizează afișarea limitei maxime de viteză în funcție de tipul de drum parcurs, iar informația este aratată în colțul din stânga-jos al ecranului. Funcția este una foarte asemănătoare cu cea pe care o oferă și aplicația rivală Waze, care este însă deținută tot de Google.

Pentru moment, astfel de informații sunt afișate în special utilizatorilor din Statele Unite, Marea Britanie și Danemarca, însă update-ul se va propaga ulterior în numeroase alte țări.

O altă opțiune nou-introdusă este localizarea camerelor video de supraveghere, care în statele vest-europene sunt utilizate pentru a identifica automat mașinile care depășesc limitele de viteze. Noua facilitate este disponibilă pentru început în Statele Unite, Marea Britanie, Rusia, Mexic, India, Indonezia sau Brazilia.

Ambele noutăți sunt disponibile atât pe Android, cât și pe iPhone. În plus, update-ul este unul de tip server-side, astfel că nu necesită actualizare manuală a aplicației din Play Store sau App Store, întrucât modificările sunt realizate în mod automat fără intervenția utilizatorului.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1956 secunde