Zile de doliu în Olanda după moartea a patru copii în coliziunea unui tren cu o bicicletă

615
Zile de doliu în Olanda după moartea a patru copii în coliziunea unui tren cu o bicicletă - trafe08304200-1537512491.jpg

Articole recomandate

Patru copii au fost uciși joi într-o coliziune între un tren și o bicicletă cu ladă de transport pe drumul de la o grădițină către o școală - "coșmarul tuturor părinților" devenit realitate consideră olandezii, relatează AFP.

Tragedia care a avut loc într-o scenă banală într-o țară a bicicletelor, în care milioane de copii se duc la școală cu bicicleta, a provocat un imens val de emoție. Premierul olandez și cuplul regal și-au exprimat durerea și susținerea față de familii.

Drapelele au fost coborâte în bernă în orașul Oss, în sudul Olandei, unde, din motive încă necunoscute, bicicleta - cu cinci copii la bord - a fost lovită de un tren regional pe o trecere la nivel cu calea ferată, omorând patru dintre tinerii pasageri.

Al cincilea copil și însoțitoarea grupului, care conducea bicicleta, au fost conduși la spital în stare critică, a anunțat poliția într-o conferință de presă.

Copiii se aflau într-o ladă instalată în partea din față a unei biciclete electrice, pe care biciclistul stă în picioare, un model special conceput pentru transportul extrașcolar. Aceste vehicule pot transporta până la zece copii. Cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani, cei cinci copii grav răniți provin din trei familii.

Însoțitoarea tocmai adusese elevi și se ducea la altă școală primară atunci când a avut loc tragedia, joi, cu puțin înainte de ora locală 8.30 (9.30, ora României). "Este cel mai rău coșmar al tuturor părinților", a declarat la televiziunea publică NOS Edwin Renzen, fondatorul societății care fabrică vehiculele, marca Stint.

Un martor a declarat că a văzut conducătoarea bicicletei încercând să frâneze în momentul când a ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată, o informație pe care poliția nu a putut-o confirma, dar care este luată în serios de către anchetatori. Imagini filmate de o cameră montată în partea din față a trenului, care transporta 57 de pasageri în momentul tragedie sunt de asemenea analizate.

Reacții în Olanda după tragedie

"Este o zi teribil de neagră. Nu am mai văzut așa ceva", a declarat directorul ProRail, gestionarul căilor ferate olandeze."Este o zi de doliu și de tristețe", a continuat el, anunțând deschiderea unei anchete interne vizând "să se facă totul" pentru ca drama "să nu se mai repete". "Fiecare cămin este afectat" de această dramă, a declarat în fața jurnaliștilor primatul din Oss, Wobine Buijs.

Premierul olandez Mark Rutte s-a declarat, într-un mesaj postat pe Twitter, "profund afectat" de "oribilul accident" și le-a transmis rudelor familiilor tinerelor victime "mult curaj și forță pentru a depăși această grea pierdere".

La rândul său, cuplul regal a "rămas fără cuvinte". "Ne gândim la familiile care și-au pierdut copiii în această teribilă dramă", a scris pe Twitter regina Maxima.

O celulă psihologică a fost înființată cu scopul de a oferi asistență martorilor accidentului, între care se află mai mulți copii, a anunțat poliția.

Cinci accidente au avut loc din 1975 la trecerea la nivel cu calea ferată la Oss, soldate cu doi morți, potrivit ProRail. În 2017, 208 cicliști au fost uciși în Olanda, potrivit ultimelor date publicate de Oficiul olandez de statistică.

În Olanda sunt peste 22 de milioane de biciclete pentru cei 17 milioane de locuitori, potrivit Asociației automobiliștilor BOVAG.

sursa: romaniatv.net


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9472 secunde