Președintele Rodrigo Duterte:

"Voi demisiona dacă cineva îmi poate demonstra că Dumnezeu există"

265

Articole recomandate

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a promis că va demisiona dacă cineva îi va putea demonstra că Dumnezeu există, la numai două săptămâni după ce a stârnit furia oamenilor pentru că l-a făcut "prost" pe Dumnezeu, informează sâmbătă dpa.


Într-un discurs susținut zilele trecute, Duterte a declarat că vrea să vadă măcar o singură persoană care să-i spună că a fost în Rai și că a vorbit acolo cu Dumnezeu. 


"Am nevoie de numai o persoană care să-mi spună.... că Dumnezeu există cu adevărat. Uite, am o fotografie. Am un selfie cu Dumnezeu", a spus Duterte. 


"Din atâtea miliarde de oameni, am nevoie de unul singur. Și dacă un astfel de om va exista, doamnelor și domnilor, eu îmi voi da imediat demisia", a promis el.


Luna trecută, Duterte a devenit ținta criticilor în această țară predominant catolică după ce a ironizat logica lui Dumnezeu în povestea biblică de creare a lui Adam și Eva. "Adam a mâncat (din fructul cunoașterii), apoi s-a născut răul. Cine este acest Dumnezeu prost? Creezi ceva perfect și apoi te gândești la un eveniment care să distrugă calitatea muncii tale", a spus Duterte într-un discurs susținut la 22 iunie în orașul său natal Davao.


Rodrigo Duterte, în vârstă de 73 de ani, și-a susținut în continuare afirmațiile, susținând că este dreptul lui să nu creadă în nicio religie. În trecut, Duterte a criticat dur Biserica Catolică din Filipine, unde mai mult de 80% din populație este catolică. El i-a acuzat pe preoți de corupție și abuz sexual, declarându-se chiar el victimă a unor astfel de abuzuri sexuale când era elev la școala din Davao.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4494 secunde