Șefa diplomației europene, Federica Mogherini:

"Violențele la Idlib încalcă dreptul internațional"

228

Articole recomandate

"Raidurile aeriene din nord-vestul Siriei, în special asupra școlilor și spitalelor, constituie o încălcare inacceptabilă a dreptului internațional", a declarat, miercuri, șefa diplomației europene, Federica Mogherini, citată de AFP. 
În decurs de o săptămână, potrivit ONU, peste 150.000 de persoane au fugit din zonele controlate de jihadiști în provincia Idlib, vizată de bombardamente intense din partea regimului Bashar al-Assad și a aliatului său rus. Zeci de persoane au fost ucise, potrivit unei organizații neguvernamentale. 
"Uniunea Europeană amintește că Rusia și Turcia, ca țări ce garantează acordul de la Soci, au obligația să asigure punerea sa în aplicare", a adăugat ea. 
Escaladarea din ultimele zile este cea mai gravă după ce Moscova și Ankara, aceasta din urmă susținând unele grupări rebele, au anunțat în septembrie 2018, în stațiunea Soci (de pe coasta rusă a Mării Negre), convenirea unui acord privind instituirea unei zone demilitarizate pentru a separa teritoriile aflate în mâinile insurgenților de zonele controlate de forțele proguvernamentale și a evita o ofensivă a regimului. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4414 secunde