Vicepreședintele Cheney, inculpat într-un caz de abuzuri în închisori

327
Vicepreședintele în exercițiu al Statelor Unite, Dick Cheney, a fost inculpat de o curte cu juri din Texas în cadrul unui caz de abuzuri comise în închisori private. Anunțul a fost făcut de AFP care citează documente judiciare obținute marți.
Actul de inculpare afirmă că vicepreședintele a avut de profitat de pe urma acestor abuzuri, pentru că a investit 85 de milioane de dolari într-o firmă ce deținea părți din închisori private, iar aceste abuzuri au permis un mai bun randament al firmei respective. Documentul judiciar apreciază că este vorba despre "un conflict direct de interese", întrucât Cheney avea o influență asupra contractelor federale atribuite firmelor care administrau închisorile. El mai este acuzat că se face vinovat "cel puțin" de infracțiunea de agresiune, pentru că a autorizat deținuți să agreseze alți deținuți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6288 secunde