Vaticanul protestează împotriva unei legi care combate homofobia

182
Vaticanul protestează împotriva unei legi care combate homofobia - vaticanul-1624470265.jpg

Articole recomandate

O lege care combate homofobia şi a fost votată în Camera Deputaţilor de la Roma a făcut să reacţioneze Sfântul Scaun, în premieră. De teama restrângerii libertăţii religioase a Bisericii Catolice, Vaticanul a transmis un protest guvernului de la Roma. Este primul gest de o asemenea anvergură, dezvăluia publicaţia italiană „Corriere della Sera” care a intrat în posesia documentului. Adresa face referire la „legea Zan”, numită după iniţiatorul ei, un parlamentar gay al Partidului Democrat, Alessandro Zan. Vaticanul se teme că legea ar putea conduce la condamnarea bisericii în Italia pentru refuzul de a oficia căsătorii gay, pentru că se opune adopției de către cuplurile gay sau pentru că refuză să predea teorii de gen în școlile catolice, potrivit unei surse de la Vatican, potrivit Reuters. În aprilie, episcopii catolici au criticat proiectul de lege, afirmând că „o lege care vrea să combată discriminarea nu poate să facă asta prin intoleranță și prin punerea la îndoială a realității privind diferențele dintre bărbați și femei”.

Matteo Salvini, liderul partidului Liga (de extremă dreapta, populist) a aplaudat gestul Vaticanului. „Spunem Da iubirii pentru cine vreți voi, și Da pentru lupta împotriva discriminării, și Da pentru pedepsirea oricărei forme de violență. Dar suntem împotriva cenzurii sau condamnării acelora care cred că mama, tata și familia sunt inima societății noastre”, a spus el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6187 secunde