Uniunea Europeană, sprijin consistent pentru Libia

196
Uniunea Europeană, sprijin consistent pentru Libia - uniunea-1531656559.jpg

Articole recomandate

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a avut, sâmbătă, în Libia, o serie de întrevederi privind migrația și cooperarea, cu ocazia unei vizite pentru a inaugura sediul delegației UE și al misiunii de asistență și supraveghere a frontierelor, relatează AFP. 


Federica Mogherini s-a întâlnit la Tripoli cu șeful guvernului de uniune națională, Fayez al-Sarraj, care a salutat prima vizită în Libia a responsabilei europene. 


Libia este scufundată în continuare în haos, la șapte ani după revolta armată și intervenția occidentală care au condus la prăbușirea lui Muammar Gaddafi în 2011. 


Uniunea Europeană acordă Libiei cel mai important ajutor umanitar și susține programele ONU în această țară, fiind, totodată, principalul său partener economic. 


Odată cu deschiderea sediului delegației europene în capitala Libiei, "prezența noastră va fi pe viitor mai regulată", a declarat Federica Mogherini. "Pentru Uniunea Europeană, Libia este un vecin apropiat și o țară prietenă, iar susținerea pe care o acordăm libienilor se va consolida în următoarele luni", a adăugat ea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4506 secunde