Uniunea Europeană salută schimbul de prizonieri între Rusia și Ucraina

148
Uniunea Europeană salută schimbul de prizonieri între Rusia și Ucraina - uniunea-1567968323.jpg

Articole recomandate

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a salutat eliberarea unor ucraineni în cadrul schimbului de prizonieri cu Rusia, printre care și cei 24 de marinari capturați, anul trecut, în Strâmtoarea Kerci, și a îndemnat părțile să profite de acest impuls, transmite agenția DPA, consultată de Agerpres. 


"Această eliberare este mărturia muncii și determinării celor care - printre ei societate civilă, activiști și experți juridici - au lucrat neobosit pentru acest rezultat", a transmis Federica Mogherini, urându-le celor eliberați "recuperare grabnică din încarcerarea istovitoare". 


La rândul său, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a exprimat un sentiment de "ușurare", iar președintele Parlamentului European, David Sassoli, a împărtășit "bucuria profundă" față de eliberarea cineastului Oleg Sențov, câștigător al prestigiosului Premiu Saharov pentru apărarea drepturilor omului, acordat de legislativul UE. 


La Paris, ministrul de Externe al Franței, Jean-Yves Le Drian, a salutat și el în schimbul de prizonieri un "gest care demonstrează voința Rusiei și a Ucrainei de a reînnoda dialogul" și care "va contribui la restabilirea unei atmosfere de încredere între părțile din cadrul de negocieri în format Normandia". 


Un summit de pace în acest format, reunindu-i pe liderii ucrainean, rus, german și francez, ar putea fi organizat în septembrie, pentru prima dată din octombrie 2015. 


"Franța, alături de Germania, va susține eforturile celor două părți în vederea obținerii de noi progrese concrete în săptămânile următoare. Prioritatea merge către consolidarea încetării focului, dezangajare și retragerea armelor grele, deminare și punerea în aplicare de măsuri umanitare de urgență în favoarea populației din Donbas", a subliniat ministrul francez. 
Jean-Yves Le Drian va participa, astăzi, la Moscova, la un consiliu de cooperare ruso-francez pe probleme de securitate, la care va fi prezent și ministrul Apărării, Florence Parly, în prima reuniune în acest format "2+2" de când Rusia a anexat Crimeea, în 2014. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3189 secunde