Ministrul de Externe francez, Jean-Yves Le Drian:
"Uniunea Europeană, amenințată cu dezmembrarea și ieșirea din istorie"
Articole recomandate
Pericol uriaș în Slănic Prahova: O stradă s-a surpat și sute de oameni riscă să rămână fără locuințe
25 Aprilie 2024
Raportul Departamentului de Stat al SUA pe 2023: Spitalele, poliția și vămile din România, afectate de corupție
24 Aprilie 2024
Eveniment fericit în familia Simion. Liderul AUR a devenit tătic
24 Aprilie 2024
"Uniunea Europeană este amenințată cu dezmembrarea, deconstrucția și ieșirea din istorie", a avertizat, vineri, ministrul de Externe francez, Jean-Yves Le Drian, informează agenția France Presse, consultată de Agerpres.
"Mă îngrijorează Europa, nu Republica în marș (n.r. - La Republique en marche, LREM, partidul președintelui Emmanuel Macron), pentru că Europa este amenințată cu dezmembrarea, deconstrucția. Ea este amenințată cu ieșirea din istorie", a declarat Jean-Yves Le Drian la postul de radio RTL, menționând de asemenea "riscuri de dezintegrare".
"Da, există o presiune!", a declarat șeful diplomației franceze, cu două zile înaintea alegerilor europene în mai multe țări membre ale UE (după Olanda și Marea Britanie - joi, Republica Cehă și Irlanda - vineri).
"Uniunea Europeană a devenit un adevărat teren de joacă pentru puterile care vor să o dezintegreze", a ținut să avertizeze ministrul de Externe francez.
"Statele Unite ale Americii nu suportă să aibă de a face cu o organizație puternică, o organizație care să se poată ridica și să își apere propriile interese în fața puterii americane", a explicat el, referindu-se în special la mizele comerciale.
"Rușii încearcă prin diferite mijloace să facă în așa fel ca Europa să se dezintegreze și ca dezmembrarea să înceapă de unele țări pentru a-și consolida influența. China, prin investiții diverse și variate, încearcă să desolidarizeze țările între ele", a spus acesta.
Ministrul a menționat de asemenea "populismele care, în unele țări europene, încearcă să contribuie la această deconstrucție".
Jean-Yves Le Drian, care a părăsit Partidul Socialist pentru a se alătura LREM și care se declară în continuare de stânga, și-a criticat și foștii camarazi de drum, precum și Adunarea Națională (fostul Front Național, de extrema dreaptă) a Marinei Le Pen și Republicanii (Les Republicains, de dreapta).
"Adunarea Națională are doar o singură perspectivă în această chestiune, să încerce să-și ia revanșa pentru alegerile prezidențiale, nu asta e ideea", a afirmat Le Drian, referindu-se la duelul din cel de-al doilea tur al scrutinului prezidențial din 2017 între Marine Le Pen și Emmanuel Macron.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 18 Mai 2019
Vineri, 17 Mai 2019
Joi, 16 Mai 2019
Miercuri, 15 Mai 2019
Vineri, 10 Mai 2019
Joi, 09 Mai 2019
Vineri, 12 Aprilie 2019
Luni, 20 Mai 2019
Vineri, 10 Mai 2019
Marţi, 23 Aprilie 2019