Ungaria a descoperit cel mai mare câmp petrolier din ultimii 30 de ani

366
Ungaria a descoperit cel mai mare câmp petrolier din ultimii 30 de ani - sonda-1560707170.jpg

Articole recomandate

Compania ungară Horizon Energy Kft. și TDE Services au descoperit cel mai mare câmp petrolier din țară din ultimele trei decenii printr-o cooperare maghiaro-americană, potrivit portalului de știri economice G7.hu, preluat de Budapest Business Journal.
 
Câmpul a fost găsit în apropierea râului Drava, în partea de sud a Ungariei, lângă două sate mici din județul Baranya, Istvándi și Kétújfalu. Experții au creat cutremure artificiale în apropierea teritoriului pentru a explora dimensiunile rezervelor de petrol subterane cu ajutorul dispozitivelor de măsurare.


Cantitatea de țiței estimată a fi extrasă se ridică la 11.000 de barili pe zi, aproape la fel de mare ca cea a companiei de petrol și gaze MOL, de 13.000 de barili pe zi în 2018. G7.hu arată că această cantitate ar putea fi chiar mai mare, având în vedere că dezvoltarea planificată include o stație mare de transfer de petrol în Szigetvár (la 246 km sud-vest de Budapesta) lângă câmpul petrolier.


Este totodată preconizat ca extinderea capacității sistemului principal de colectare să se efectueze în a doua fază a dezvoltării, însemnând o creștere până la 15.000 de barili de petrol pe zi.


Conform calculelor efectuate, cele 30 de puțuri vor putea extrage în jur de 475 barili pe zi fiecare, producția totală putându-se ridica la 14.200 de barili pe zi.


Horizon Energy activează pe piața internă din Ungaria de peste 20 de ani.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1022 secunde