Un yacht cu trei persoane la bord a luat foc la 10 mile marine de țărm

1168
La nici 10 mile marine de țărm, în dreptul cartierului Faleză Nord, un yacht cu pavilion România, sub numele Valhalla, a luat foc, punând în pericol viața a trei persoane care se aflau la bord. Din fericire, oamenii au reușit să se salveze înainte ca flăcările să cuprindă tot vasul. Tentativa de remorcare a navei spre portul Tomis a eșuat, ea luând apă la bord și scufundându-se la câteva ore de la incident.

Totul s-a petrecut în jurul orei 13. Prin Apelul Unic de Urgență 112, membrii echipajului de pe yachtul "Valhalla" au cerut ajutorul Poliției de Frontieră Constanța, spunând că vasul a luat foc. Pentru a fi sigure că scapă cu viață, cele trei persoane s-au salvat cu ajutorul unei bărci pneumatice, după care au fost preluate de o barcă pescărească.
În cele din urmă, ele au fost aduse în Portul Tomis, unde erau așteptate de medicii chemați la fața locului. Din fericire, echipajul yachtului nu a avut de suferit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, comisar șef Adrian Burcea, încă nu se cunosc cauzele care au produs incendiul de la bordul navei, dar la fața locului au fost trimise într-un timp foarte scurt două nave ale Poliției de Frontieră, una de patrulare și o șalupă rapidă. Focul a fost stins de polițiștii de frontieră, dar yachtul a fost distrus în mare parte. Mai mult decât atât, în momentul în care s-a încercat remorcarea sa către Portul Tomis, cu ajutorul navei "Opal", yachtul a început să ia din ce în ce mai multă apă, s-a înclinat și s-a scufundat.
Din câte se pare, la bordul yachtului se afla chiar proprietarul, Carol Viorel Dichiu - un prosper om de afaceri constănțean, fost patron la Clubul de Baschet "Farul" - împreună cu fratele său și un prieten.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4793 secunde