Un tânăr a murit după ce a rămas blocat într-un aparat RMN

755
Un tânăr a murit după ce a rămas blocat într-un aparat RMN - rmn-1517328088.jpg

Articole recomandate

Un bărbat a murit după ce mâna lui a fost prinsă într-un aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară, la un spital din Mumbai.


Rajesh Maru, în vârstă de 32 de ani, și-a însoțit o rudă bolnavă la spital. Tânărul a intrat în camera în care se afla aparatul de RMN ținând în mână un cilindru metalic cu oxigen, după ce a un angajat al spitalului l-a rugat să-l ajute și să-l care, potrivit Digi24.ro.


Maru a intra în camera unde se afla aparatul RMN și a fost atras de acesta din cauza rezervei de oxigen pe care o avea asupra sa.


Mâna cu care ținea tubul de oxigen a fost prinsă în aparat, iar Maru a rămas blocat în acea cameră.


Deși medicii au intervenit după 10 minute, a fost de ajuns ca oxigenul pe care l-a inhalat să-l omoare.


Potrivit autopsiei, Maru a murit după ce a suferit pneumotorax, iar un plămân i-a cedat, din cauza oxigenul excesiv acumulat între plămâni și peretele toracic.


Un medic și doi asistenți medicali au fost arestați, sub suspiciune de neglijență.


"E un incident tragic și vom coopera cu poliția", afirmă Ramesh Bharman, directorul spitalului.


Aparatele RMN lucrează cu magneți extrem de puternici și unde radio care scanează corpul și oferă o imagine a organelor interne.


Spitalele din India duc lipsă de personal medical, așa că deseori medicii roagă pacienții să-i ajute cu diverse sarcini: de exemplu, să care echipamente medicale.


Ministrul sănătății din India a anunțat că va oferi compensații în valoare 7.850 de dolari familiei decedatului.


Astfel de accidente sunt foarte rare.


În 2014, doi angajați ai unui spital din New Delhi au murit după ce au fost prinși în aparatul de RMN timp de patru ore, tot din cauza unui cilindru de oxigen.


În 2001, un băiețel de 6 ani, din SUA, a murit după ce un rezervor de oxigen a zburat în camera cu RMN și l-a lovit la cap.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9663 secunde