Un român a fost asasinat la comandă în Costa Rica. Iubita lui, un celebru model, a fost și ea ucisă în atac

Miercuri, 11 Septembrie 2019
274
Un român a fost asasinat în stil mafiot în Costa Rica. Presa din țara central-americană scrie că românul era traficant de droguri si se afla în conflict cu o grupare rivală. Doi asasini plătiți l-au împușcat pe stradă, iar crima a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Asasinii au ucis-o si pe iubita românului, un fotomodel costarican în vârstă de 25 de ani, care se afla cu el în mașină. 


Românul ucis la Alajuelita, în provincia San José din Costa Rica, avea 38 de ani. Presa locală scrie că George Ionut Otelac era narcotraficant, iar asasinatul ar fi fost unul la comandă. Autoritătile suspectează că la mijloc ar fi vorba de o reglare de conturi între cartelurile de droguri.


Românul se afla în mașină cu iubita lui, iar doi bărbați pe motocicletă se apropie de ei și îi împușcă.

George Ionuț Oțelac are antecedente penale legate de transport de droguri. În anul 2000, el a fost arestat pe aeroportul Juan Santa Maria, în timp ce încerca să scoată din țară 20 de kilograme de cocaină.

Iubita acestuia, care a fost, de asemenea, ucisă, este Raquel Gamboa Moa, un celebru model în vârstă de 25 de ani, scrie romaniatv.net



Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.1748 secunde