Un binecunoscut medic italian susține că noul coronavirus a dispărut din Italia și că a venit timpul să ca italienii să nu mai fie "terorizați" inutil, afirmații care au provocat imediat reacții din partea autorităților și a altor specialiști, relatează AFP, citată de Agerpres.
"În realitate, virusul nu mai există din punct de vedere clinic în Italia", a declarat duminică la postul de televiziune RAI, dr. Alberto Zangrillo, directorul spitalului San Raffaele din Milano.
Zangrillo este cunoscut în Italia drept "medicul lui Berlusconi", fiind cel care a ținut sub observație starea de sănătate a fostului șef al guvernului italian.
"Prelevările efectuate în cursul ultimelor zece zile au arătat o încărcătură virală absolut infinitezimală în termeni cantitativi, în comparație cu cele efectuate în urmă cu o lună sau două", a declarat el. "A venit timpul să încetăm să terorizăm această țară", a spus medicul.