Un băiat din India are 25 de degete / Galerie foto

185
Arpan Saxena din Bhopal, India, suferă de două boli genetice rare denumit Polidactilie - din cauza căreia apar mai multe degete decât în mod normal - și Sindactilie - ce cauzează lipirea degetelor.

Arpan, care are 13 degete la mâini și 12 la picioare, este celebrul în Bhopal, unde fotografia sa apare pe zidurile din oraș.

"Îmi place când oamenii vin să mă vadă și să îmi facă fotografii. Singurul lucru care nu îmi place este că nu pot merge prea mult, întrucât picioarele mele nu încap în pantofi", a spus Arpan.

Tatăl său, Anil Saxena, în vârstă de 35 de ani, a povestit că băiețelul s-a născut cu 26 de degete, însă a pierdut unul când avea doi ani. "S-a rănit la unul din degete și a căzut", spune Anil.

Mama lui Arpan, Tanu, în vârstă de 30 de ani, spune că nu îl vor duce pe băiat să facă operații, deși mulți oameni s-au oferit să îi ajute. "Este visul oricărui părinte să fie cunoscut pentru copilul său", spune ea.

Tatăl său a supraviețuit dezastrului din Bhopal, cel mai mare accident industrial din istorie, la o fabrică de pesticide, în 1984. Cel puțin 15.000 de oameni au murit în câteva zile, iar efectele emisiei de gaze toxice continuă până în ziua de azi. În Bhopal se nasc și acum mulți copii cu defecte din naștere, iar oamenii se îmbolnăvesc mai multe decât în alte părți de cancer și alte boli cronice.

Deși Arpan are mai multe degete decât în mod normal, nu el este deținătorul recordului. Acesta este un alt indian, Akshat Saxena, un băiat de doi ani născut cu 34 de degete.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3876 secunde