Mai multe ştiri online:

Ultimatum de la Erdogan pentru Donald Trump

Ştire online publicată Luni, 30 Iulie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat că Statele Unite vor pierde un aliat puternic și sincer dacă nu își schimbă atitudinea față de țara sa, a transmis, ieri, televiziunea Haberturk, preluată de AFP și Reuters.


Turcia ar putea solicita un arbitraj internațional dacă Statele Unite blochează vânzarea de avioane de luptă F-35 pentru forțele aeriene turce, a afirmat președintele.


Erdogan a susținut că nu va ceda amenințărilor președintelui SUA, Donald Trump, cu sancțiuni împotriva Turciei în cazul în care autoritățile de la Ankara nu îl eliberează pe pastorul american Andrew Brunson. Pe de altă parte, Erdogan a dezvăluit că Turcia a cerut ajutorul Statelor Unite pentru repatrierea cetățeanului turc Ebru Ozkan, închis în Israel.


Brunson a fost mutat săptămâna aceasta din închisoare în arest la domiciliu, după un an și nouă luni de detenție. El a lucrat în Turcia 20 de ani înainte de a fi acuzat că a sprijinit grupul care a organizat puciul eșuat din 2016 și că susține Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Pastorul respinge aceste acuzații, în urma cărora ar putea fi condamnat la 35 de ani de închisoare. Situația sa a fost discutată sâmbătă de secretarul de stat american Mike Pompeo, cu ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu. 


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8289 secunde