Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier:

"UE se pregătește pentru o posibilă absență a unui acord cu Londra"

141

Articole recomandate

Negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a afirmat că UE se pregătește pentru posibilitatea de a nu se ajunge la niciun acord cu Londra, chiar dacă acesta nu este scenariul favorabil, relatează agenția AFP, consultată de Agerpres.

"Aceasta nu este opțiunea mea, care ar însemna o întoarcere în urmă cu 44 de ani (n.r. - data intrării Regatului Unit în UE). Dar este o posibilitate", a declarat Michel Barnier. "Fiecare trebuie să se pregătească pentru aceasta, statele ca și antreprenorii. Noi ne pregătim din punct de vedere tehnic", a adăugat negociatorul șef al UE.

Fără un acord, Regatul Unit va ajunge pe 29 martie 2019 (n.r. - data ieșirii din UE) "în regimul de drept comun al Organizației Mondiale a Comerțului, cu relații asemănătoare celor pe care noi le avem cu China", a avertizat Barnier.

UE i-a dat, vineri, un termen de două săptămâni Londrei să-și clarifice angajamentele privind termenii separării de UE, făcând din aceasta o condiție pentru a accepta, în decembrie, deschiderea de tratative comerciale pe care Londra le cere cu insistență pentru a pregăti post-Brexit-ul.

"Dorim să ajungem la un acord în decurs de 15 zile lucrătoare, în perspectiva Consiliului European din 14-15 decembrie", a subliniat negociatorul șef al UE.

v v v

Londra și Bruxellesul sunt în divergență îndeosebi în legătură cu mijlocul de a evita o revenire la o frontieră "dură" cu Irlanda. "Conflictul tragic dintre protestanți și catolici nu este atât de îndepărtat. Nu voi face decât să fragilizez acest proces de pace", a insistat Barnier. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6954 secunde