UE își arată sprijinul pentru Cuba, pusă sub presiune de SUA

160
UE își arată sprijinul pentru Cuba, pusă sub presiune de SUA - ue-1568058598.jpg

Articole recomandate

Șefa diplomației Uniunii Europene, Federica Mogherini, a participat, ieri, la Havana, la un consiliu comun Cuba-UE menit să celebreze relația dintre cele două părți, aflată "în cel mai bun moment al său", în ciuda presiunii diplomației americane și a nemulțumirii disidenței, relatează AFP. 


Reuniunea, la care a participat ministrul cubanez de Externe, Bruno Rodriguez, a analizat punerea în aplicare a Acordului de Dialog Politic și Cooperare, semnat în decembrie 2016 și intrat în vigoare în noiembrie 2017. Primul consiliu comun a avut loc în mai 2018, la Bruxelles. 


Duminică, o primă întâlnire între Mogherini și Rodriguez le-a permis să discute despre noile măsuri de blocadă ale SUA împotriva Cuba, a precizat ministrul cubanez într-o postare pe Twitter. 


Comisia Europeană a precizat că reuniunea de ieri a avut pe agendă efectele acestei legi, dar și situația din America Latină. Federica Mogherini, care se va deplasa apoi în Mexic și Columbia, ar urma de asemenea să abordeze și situația din Venezuela, furnizor de petrol și principal aliat politic al Cubei. 


Exact sprijinul Havanei pentru guvernul lui Nicolas Maduro a determinat Washingtonul să își sporească presiunea asupra Cubei. UE, care conduce Grupul de Contact pentru găsirea unei soluții la criza venezuelean, ar urma să încerce să convingă Cuba să acționeze ca mediator.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8452 secunde