Mai multe ştiri online:

UE cere Kosovo să revoce taxele de import pentru produsele din Serbia și Bosnia

Ştire online publicată Vineri, 09 Noiembrie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Uniunea Europeană a cerut, miercuri, Kosovo să revină asupra deciziei de a aplica taxe de import asupra produselor din Serbia și Bosnia-Herțegovina, informează Reuters.

Autoritățile de la Pristina au anunțat, luni, că vor taxa cu 10% toate importurile de bunuri produse în cele două republici foste iugoslave. Premierul kosovar Ramush Haradinaj a declarat că scopul deciziei este de a proteja produsele locale.

Reuters reamintește că Bosnia-Herțegovina, Serbia și Kosovo sunt semnatare ale Acordului de Liber Schimb în Europa Centrală (CEFTA), alături de Albania, Muntenegru și Republica Moldova.

Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a șefei diplomației europene, Federica Mogherini, a declarat că „UE dorește clarificări urgente privind decizia neașteptată a guvernului Kosovo” și că măsurile respective „reprezintă o încălcare clară a obligațiilor Kosovo conform CEFTA și subminează cooperarea regională”.

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, urmează să discute la Bruxelles cu omologul său kosovar, Hashim Thaci, și cu oficialități ale Uniunii Europene. El a declarat că se așteaptă la un dialog dificil. 

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.6949 secunde